MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE: Programul de sprijin pentru tomatele româneşti continuă şi în 2019

V.D.
Politică / 24 decembrie 2018

Programul de sprijin pentru tomatele româneşti continuă şi în 2019

Resursele financiare alocate în 2019 pentru continuarea programului de susţinere a tomatelor româneşti se ridică la 233,19 milioane de lei, reprezentând echivalentul sumei de 50 de milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an. De asemenea, valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

"Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, pe durata Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, în anul 2019, după îndeplinirea obligaţiilor legale prevăzute", se arată în document.

Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice

autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, cei care solicită ajutoare de minimis trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, pe care să se găsească inscripţia programului şi numele beneficiarului, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.

"Pentru obţinerea sprijinului, solicitanţii înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate şi verificaţi au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti documente justificative care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, până la data de 27 decembrie 2019 inclusiv. Documentele justificative sunt bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare", se precizează în Nota de fundamentare a proiectului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb