Ministrul Agriculturii: "Avem la grâu o medie de 5 tone pe hectar"

F.D.
Miscellanea / 27 august 2023

Ministrul Agriculturii: "Avem la grâu o medie de 5 tone pe hectar"

România a înregistrat o recoltă bună la grâu în acest an, cu o medie de 5.000 de kg/ha, ceea ce înseamnă că producţia totală este mai mare decât cea obţinută anul trecut, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, relatează Agerpres.

"Este un an agricol bun. Avem la grâu o medie de 5.000 kg pe hectar, ceea ce înseamnă o producţie un pic mai mare faţă de anul trecut. Este o realitate, toată lumea ştie că a fost un an agricol bun la grâu. Sunt producţii bune la culturile de toamnă, mai mari ca în anul 2022. Vom avea o conferinţă de presă în luna septembrie când vom anunţa toate datele", a precizat Barbu.

În ceea ce priveşte culturile însămânţate în primăvară, seceta a afectat culturile de porumb şi floarea soarelui, până în prezent raportările din teritoriu consemnând doar o suprafaţă de 4.500 hectare.

"Seceta a fost mult mai puternică în această perioadă, iar culturile însămânţate în primăvară au fost afectate. În momentul de faţă avem o raportare de la comisiile constituite la nivel de prefect, prin comitetele de situaţii de urgenţă, de aproape 4.500 de hectare afectate de secete, la culturile de primăvară, prin procese verbale încheiate de către autorităţile competente care fac evaluarea. Deocamdată nu este o suprafaţă mare la nivelul României. Acum aşteptăm, dar noi vom comunica toate datele, nu ţinem lucrurile acestea secrete. Încercăm să găsim resursele financiare, să-i ajutăm pe aceşti fermieri. Mai mult, aşteptăm procesele verbale şi pe partea de legumicultură, acolo unde fenomenele extreme au produs anumite ravagii. Vorbim de zonele Matca, vorbim de Olt, zona Strejeşti, aşteptăm evaluările şi bineînţeles că vom veni în sprijinul fermierilor şi al legumicultorilor români. I-am rugat foarte mult pe prefecţi, cât şi pe primari ca valoarea sprijinului pentru despăgubiri să fie transpusă direct prin procesul verbal de constatare, astfel încât să nu se mai facă diferenţe pe anumite zone", a adăugat şeful de la Agricultură.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), România a obţinut anul trecut o producţie de cereale pentru boabe de 18,84 milioane tone, în scădere cu peste 32% faţă de 2021, când s-au raportat 27,79 milioane de tone.

În ceea ce priveşte producţia de grâu, aceasta a fost de 8,68 milioane de tone, în scădere cu aproape 18% faţă de cele 10,43 milioane de tone obţinute în 2021 şi o medie de 4.004 kg/ha. La porumb boabe, recolta a scăzut la 8,04 milioane de tone, de la 14,82 milioane de tone raportate în 2021, acesta fiind afectată semnificativ din cauza secetei. Randamentul a fost de numai 3.298 kg/ha în 2022.

România s-a situat anul trecut, comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene, pe primul loc la suprafaţa cultivată cu porumb boabe şi pe locul doi la producţia realizată, după Franţa. La grâu, a-a clasat pe locul cinci la suprafaţa cultivată după Franţa, Germania, Polonia şi Spania şi pe locul patru la producţia realizată după Franţa, Germania şi Polonia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie să importăm grăul ukrainei,nu ne interesează ce avem noi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb