Ministrul Mediului anunţă mai multe modificări la Codul Silvic

C.B.
Politică / 10 martie 2020

Costel Alexe

Costel Alexe

Costel Alexe a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru modificarea Codului Silvic, care îşi propune măsuri mai ferme pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri, precizând că această iniţiativă este susţinută de parlamentari USR, PSD, PMP şi PNL.

Astfel, o prevedere spune că va fi infracţiune indiferent de cantitatea de lemn tăiată, în prezent fiind contravenţie dacă sunt tăiaţi cinci metri cubi.

"Dacă până astăzi în România puteau fi tăiaţi cinci metri cubi şi nu putea constitui infracţiune şi doar contravenţie, astăzi cu implementarea acestuia normativ indiferent de valoarea prejudiciului produs, va fi infracţiune şi evident va fi pedepsit ca atare. Îmi doresc încă o dată să înţeleagă toată lumea că legea este lege pentru toţi şi trebuie respectată şi sper ca toţi cei care vor mai avea de gând să taie ilegal sau să fure din pădurile României, să-i vedem aşa cum am declarat, cu cătuşele pe mâini", a spus ministrul Mediului.

El a menţionat că o altă măsură se referă la modul de comercializare a materialului lemnos.

"Astăzi, după cum bine ştiţi, el este comercializat ca lemn pe picior, ne dorim ca această modalitate să fie schimbată prin modificarea acestui Cod Silvic şi să ajungem aşa cum este în toate statele europene, să vindem lemnul fasonat. Astăzi în România doar 33% din materialul lemnos este vândut ca lemn fasonat şi restul de 67% lemn pe picior. În trei, patru ani progresiv şi etapizat vom ajunge în rândul statelor europene şi astfel vom reuşit să reducem aceste pierderi, erori de calcul care nu făceau altceva decât să pună presiune pe pădurile României", a declarat Costel Alexe.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Care au fost cei care s-au opus legii privind padurile, in parlamentul Romaniei , si cand se vor lua masuri radicale fata de taierile de paduri? Ca sa stim si noi si sa nu mai fie votati. Parca si Johannis a retrimis legea in parlament. Cate jeguri de oameni, o sa ajungem sa stam fara paduri, ca in Sahara.

    Restructurati Romsilva mai întâi! Vedeti de unde au facut averile băieții aia! Toată lumea stie, vede, i-am intalnit. ..avem și noi rude, prieteni in domeniu....DNA-ul pădurilor și modificări de suprafață la codul silvic sunt bune dar nu cu aceeași oameni, găști. Sunt multe de făcut!

    Cancerul a depășit ,, adâncimea critică "... pa, pa!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb