Cultura costă, iar potrivit autorităţilor o parte dintre oameni încă nu sunt conştienţi de acest lucru, chiar dacă participă la evenimente culturale. Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, doreşte ca primăriile să poată oferi cetăţenilor, la începutul fiecărui an, vouchere culturale cu care să meargă la evenimentele care în prezent sunt cu acces gratuit şi tot administraţiile publice locale să preia instituţiile naţionale de spectacole, cum sunt teatrele, în aşa fel încât ministerul să se ocupe doar de finanţarea proiectelor culturale. Ministrul Culturii a făcut referire la manifestările de genul "zilele comunei", "zilele oraşului" şi a spus că "acolo oamenii vin la ceva ce ei percep a fi gratuit şi nu e gratuit, e pe banii lor": "Şi ar trebui să facem acea lege a voucherelor culturale astfel încât primăria să dea, la începutul anului, fiecărui contribuabil un carnet cu vouchere încât, când mă duc la un spectacol în Piaţa Mare a oraşului (Sibiu - n.r.) să dau o bucăţică din voucherul acela, să înţeleg că plătesc ceva. Pentru că tindem să asociem arta cu gratuitatea şi dacă e ceva pe bani, nu ne ducem. (...) E bine să lăsăm arta în orice formă a ei către public, pentru că fără public nu există".
Prezent la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi în calitate de spectator, ministrul Culturii a spus că intenţionează să lanseze un program naţional de dotare a tuturor teatrelor cu echipamente de scenă: "Am reuşit în acest an să avem foarte mulţi bani comparativ cu altă dată, foarte puţini faţă de ce nevoi ar exista în cultură (...). Există acest program uriaş de anvelopare a blocurilor, ce frumos ar suna un program naţional de dotare cu echipamente de scenă a teatrelor, care ar rezolva imens din toate problemele pe care le au teatrele şi aparatura şi oamenii care trebuie să pregătească un spectacol. Mi-ar plăcea să pot să lansez acest program. Sper să găsesc ecou". Lucian Romaşcanu consideră benefic pentru instituţiile naţionale de spectacole să fie administrate fie numai de primării, fie de primării şi minister: "Cred că fiecare instituţie de spectacole naţională, că este acum în subordinea Ministerului Culturii, şi-ar pregăti mai bine rolul în subordinea autorităţilor locale (...) sau măcar o dubă administrare, pentru că de cele mai multe ori Ministerul Culturii nu are bani să le repare ce au de reparat, sigur primăriile au mai mulţi bani. Trebuie găsită o variantă aici pentru a împărţi responsabilităţile (...). Patrimoniul este cel mai important lucru de care trebuie să se ocupe Ministerul Culturii şi finanţarea proiectelor culturale. (...) Avem aici un proiect care nu este al Ministerului Culturii şi care este finanţat nu cât ar fi trebuit, nu cât ar fi vrut Constantin Chiriac, dar suficient cât să avem un festival de succes. Am fost ieri la TIFF, iar un festival finanţat de Ministerul Culturii, avem zeci, dacă nu sute de manifestări culturale".
Dacă iniţiativa ministrului legată de vouchere va avea succes se va putea ieşi din zona de "pomeni" culturale, ceea ce ar fi un lucru benefic pentru artişti.