MINISTRUL TRANSPORTURILOR: "Dau o notă bună pentru TAROM, s-au mişcat bine pe piaţa de chartere în primăvară"

J.P.
Miscellanea / 8 iunie 2021

"Dau o notă bună pentru TAROM, s-au mişcat bine pe piaţa de chartere în primăvară"

Compania TAROM are un plan bun, discutat cu Comisia Europeană, însă execuţia sa nu este încă la nivelul la care să mă mulţumească, a declarat luni seara ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, conform Agerpres.

"La TAROM avem un plan bun, pe care l-am discutat şi cu Comisia Europeană, şi cu comisarul Vestager (Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenţei, n.r.), de uniformizare a flotei, de reducere a personalului. Acum sunt 1400 de la 1700 (salariaţi, n.r.), au fost plecări voluntare. Un alt tip de marketing şi de reformare a rutelor şi de restructurare internă. Plan bun. Execuţia nu e încă la nivelul la care să mă mulţumească. Mai avem de rezolvat partea de finalizare a buyback-ului pentru flota ATR, de încheiere a procesului de negociere a contractelor pentru acele Boeing-uri care au fost comandate. Mai este nevoie de 150 până la 200 de milioane de euro. În schimbul acestor bani, TAROM se angajează să revină la profitabilitate în 2024-2025, pentru prima dată după enorm de mulţi ani, să fie o companie modernă, suplă care să ofere un serviciu bun", a explicat ministrul citat la Digi24.

În opinia sa, o companie suplă înseamnă aproximativ 1.000 de angajaţi.

Pe de altă parte, Cătălin Drulă a precizat că problemele operatorului aerian naţional au fost cauzate de pandemie şi a apreciat că transportatorul s-a mişcat foarte bine pe piaţa de chartere.

"Mare parte din situaţia TAROM e din cauza pandemiei. În primele câteva luni de pandemie statele europene au investit 30 de miliarde de euro ajutoare de stat pentru companiile lor. Luftansa, Alitalia. Ajutorul pentru TAROM trebuie aprobat de Comisia Europeană şi să fie conform cu regulile ajutorului de stat. Dau o notă bună pentru TAROM, pentru ce au făcut in primăvara aceasta. S-au mişcat bine pe piaţa de chartere. Au foarte multe chartere, cred că într-o săptămână din mai ajunseseră la 70 de chartere din diverse oraşe din ţară către destinaţii exotice. Din câte am înţeles de la oamenii care se pricep mult mai bine la acest business decât mine, o companie de dimensiunea TAROM rămâne o companie cu legături în Europa şi proximitate, Orientul mijlociu. Am rămas foarte surprins de chartere. Nu ai cum să pierzi", a subliniat Drulă.

În luna februarie a acestui an, compania TAROM anunţa, într-un comunicat de presă, că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, durata estimată pentru implementarea măsurii fiind de şase luni, iar reducerea medie anuală a costurilor de personal fiind estimată la aproximativ 8 milioane de euro.

La jumătatea lunii ianuarie, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susţinea într-o conferinţă de presă că, în 2020, pierderile companiei TAROM s-au ridicat la valoarea de 431 de milioane de lei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb