Ministrului afacerilor europene a avut o întrevede cu directorul BERD

F.A.
Fonduri Europene / 29 noiembrie 2011

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban s-a întâlnit astăzi cu Patrick Marquet, directorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru Infrastructură municipală şi de mediu, aflat într-o vizită în România, arată un comunicat remis redacţiei.

Întrevederea a avut ca scop discutarea modalităţilor prin care BERD, la fel ca şi alte instituţii financiare internaţionale, poate sprijini cu experţi România pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune.

BERD va acorda României cu prioritate expertiză pentru implementarea proiectelor în domeniul managementului apelor şi apelor uzate, al managementului deşeurilor, pentru creşterea eficienţei energetice şi pentru sistemul de termoficare centralizat.

"România şi-a propus ca, la sfârşitul anului 2012, rata de absorbţie a fondurilor europene să atingă 20 % din totalul de 19,8 miliarde de euro alocat de Comisia Europeană pentru intervalul 2007-2013", a menţionat ministrul Leonard Orban, subliniind că ţara noastră intenţionează să valorifice cât mai repede şi mai eficient oferta de sprijin primită din partea BERD.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb