Senatorul PNL Mircea Diaconu a demisionat din funcţia de ministru al Culturii, după ce a fost declarat incompatibil de către Instanţa Supremă, relatează sursele de presă.
"Unele televiziuni nu deţin informaţia corectă. Eu am promis că în cazul în care Curtea Supremă îmi respinge apelul, eu, pentru că niciodată nu am mers în tramvai fără bilet, cobor din tramvai. Eu mă retrag din Guvern, nu sunt dat afară din Guvern de nimeni", a declarat Mircea Diaconu.
El a mai declarat că s-a repezit pe nişte subiecte care rămân valabile la minister şi că speră că noul ministru va duce mai departe aceste proiecte.