Miroase a pagubă!

E sigur, marele circ electoral al anului 2008 începe la 1 iunie. Tot ceea ce am mai avea de aflat este "Rezultatul". Nu mă refer la cel statistic, la succesul sau eşecul partidelor ori al candidaţilor în competiţia pentru ocuparea funcţiilor din administraţia locală, ulterior, din Parlament, ci la noi, alegătorii, presupuşii beneficiari ai procesului electoral. Noi cu ce ne vom alege?

Primul lucru la care avem dreptul ar fi un bilanţ onest şi cuprinzător al guvernării. Un discurs public capabil să prezinte rezultatele modului în care au fost administrate treburile publice, cu bune şi cu rele, în toate domeniile fundamentale: economie, relaţii internaţionale, securitate şi siguranţa cetăţeanului, calitatea vieţii urbane, respectiv rurale, calitatea educaţiei, asis­tenţei sociale, de sănătate, perspective de integrare socială şi dezvoltare pentru noua generaţie etc.

Şansele să avem parte de aşa ceva se află, însă, în vecinătatea imediată a lui zero. Constituţia noastră, remarcabilă mai ales prin omisiunile şi erorile grave de structurare a funcţiilor instituţionale şi a raporturilor din sistemul guvernării, legile de organizare ale instituţiilor puterii, respectiv legile menite să stabilească răs­punderea exercitării funcţiilor publice, ca un făcut, nu prevăd nicăieri momentul bilanţului. Cei ce beneficiază, pe baza votului nostru, de autoritatea administrării treburilor şi a bunurilor publice ar trebui să dea seamă de ceea ce au făcut, pe timpul mandatului, cu averea publică, cu bunăstarea cetăţenilor, cu condiţiile lor de viaţă, cu şansele lor profesionale şi economice, cu viitorul şi bătrîneţile lor. Pentru că toa­te aceste aspecte şi încă multe altele sunt direct influenţate de deciziile şi acţiunile instituţiilor de guvernare, ale celor care le conduc, de la textele de legi promulgate şi pînă la exercitarea dreptului de a judeca, ori de a strînge impozite.

În România tranziţiei de tip haotic-disolutiv, cu cît funcţia este mai înaltă, cu cît efectele acţiunii, dintr-o anumită poziţie, se răsfrîng mai profund asupra vieţii oamenilor, cu atît răspunderea este mai diluată, dacă nu chiar inexistentă. Răs­punderea la care mă refer nu este una morală, deşi nici aceea n-ar fi de ignorat, ci juridică, în formă materială, ori măcar administrativă. Dacă nu credeţi, este simplu de verificat: Răspunderea miniştrilor, parlamentarilor, primarilor sau a membrilor consiliilor locale, pentru actele de decizie şi acţiunile întreprinse, pentru consecinţele păguboase ce au rezultat din măsurile sau legile pe care le-au promovat este aproape nulă, oricum incomparabil mai mică, faţă de cea a unui simplu magaziner, care răspunde penal pentru gestiunea încredinţată! Consecinţele acestei situaţii pun societatea românească cu capul în jos şi picioarele în sus, invitînd şi făcînd loc nelimitat jafului la drumul mare, pe resursele publice, domniei bunului plac, cînd este vorba de relaţia administratorilor puterii cu cetăţenii, ignorării totale şi definitive a oricărei preocupări pentru agenda publică şi priorităţile omului de rînd. Indiferent prin ce sistem electoral va fi desemnată să guverneze, pletora aleşilor ce vor ocupa mult prea multele posturi ale adminis­traţiei publice, oricîte screening-uri vor face autorităţile "morale" sau "politice" ale societăţii civile, rezultatul, pentru noi alegătorii, va fi mereu acelaşi, atîta vreme cît nu se schimbă condiţiile juridice ale răspunderii pentru exercitarea actului de guvernare.

Al doilea lucru la care am avea dreptul, în acest an electoral, ca beneficiari ai procesului politic, ar fi o dezbatere, cît mai animată, desigur, cît mai profundă şi revelatorie, privind agenda viitorului mandat, priorităţile, politicile ce vor fi puse în operă şi, nu în ultimul rînd, volumul şi modul de repartizare socială a costurilor, de toate felurile, asociate realizării lor.

Dezbatere publică, însă, nu vom avea. Este sigur! Iar motivele nu sunt circumstanţiale şi nici nu ţin doar de această generaţie politică, pentru care cultura spaţiului public se reduce la istoria trăită a regimului totalitar. Caracteristic aces­tuia este discursul public ca solilocviu al Puterii. Asta pentru că dreptul de exprimare în spaţiul public îl avea doar Autoritatea. Iar ea nu aştepta răs­puns şi nici nu-l îngăduia; ea urmărea doar absorbţia mesajului!

Singura diferenţă, astăzi, este că în loc de un singur dis­curs de tip monolog, avem mai multe, paralele, făcute să nu se întîlnească vreodată.

Deschiderea spaţiului public, liber, pentru discursuri politice competitive nu a dus decît la reproducerea funcţiilor discursului totalitar, multiplicat de vocile mai multor partide:

anularea, cel mai adesea prin discreditare, a oponenţilor, ceea ce s-ar putea numi "aruncatul cu zoaie în capul inamicului";

repetarea, pînă la saturaţie, a punctului de vedere al Autorităţii;

hipnotizarea adepţilor şi reducerea la obedienţă oarbă a electoratului captiv;

zăpăcirea, năucirea, ameţirea, aburirea şi în cele din urmă descurajarea celor care ar căuta structuri raţionale în discursul puterii;

injectarea "elixirului fericirii" - cel mai adesea sub forma unor promisiuni legate de "viitorul" care-i aşteaptă pe supuşi, cu condiţia perpetuării structurii de putere exis­tente.

În sfîrşit, dezbatere publică nu va fi şi pentru motivul că singurul loc reţinut pentru aşa ceva este, la noi, cel al televiziunilor. Din păcate, însă, studioul şi imaginea de televiziune sunt locurile de care ar trebui să ne ferim cel mai tare, cînd vine vorba de dezbatere. Potenţialul de manipulare în crearea imaginii de televiziune este atît de mare încît, indiferent cîte precauţii şi-ar lua cineva, ceea ce vedem pe ecran nu va fi niciodată imaginea unei confruntări reale de idei, programe, argumente, echitabilă, de conţinut, ci doar un produs al "artei cu tendinţă", format din sunet, lumini, culori şi umbre, în care actorii politici nu sunt decît actori, jucînd după un scenariu scris de cineva, care a urmărit cu bună ştiinţă ca la public să ajungă un anume mesaj şi nu altul! În orice caz, nu cel care ar rezulta din dezbatere, pe loc, sub lumina reflectoarelor!

Pe scurt, deficitul nostru, al cetăţenilor, rezultat din activităţile politice pe care le plătim din greu este dinainte garantat!