Lanţul francez de distribuţie "Carrefour", al doilea din lume ca mărime, face schimbări în conducere, pe motiv că societatea trebuie să se redreseze pe plan local. Mutarea cea mai importantă este trecerea directorului financiar, Jose Luis Duran, în locul directorului executiv Daniel Bernard. Totodată, Luc Vandevelde, fostul şef al lanţului de distribuţie britanic "Marks & Spencer", vine la "Carrefour" în funcţia de preşedinte. "Bernard se face vinovat de situaţia dificilă din Franţa, dar şi de lipsă de comunicare", declară Ingrid Azoulay, analist la "Deutsche Bank Securities".
Investitorii au primit bine măsurile luate la compania franceză.
Vînzările "Carrefour" au scăzut pe piaţa internă vreme de 18 luni, astfel că societatea pregăteşte un plan de reducere a preţurilor ca să atragă clienţi. "Carrefour" nu este, însă, singura companie de distribuţie din Franţa care întîmpină probleme. Numeroase societăţi de profil resimt temerile legate de situaţia de pe piaţa muncii, respectiv de reformele din domeniu, care îi fac reticenţi pe consumatori să cheltuiască.
În Franţa, "Carrefour" realizează aproape jumătate din vînzările globale. Anul trecut, acţiunile companiei au pierdut 20% tocmai din cauza îngrijorării legate de rezultatele financiare al companiei. La ora actuală, titlurile "Carrefour" sînt la jumătate din valoarea din 1999.
Pînă la finele acestui an, "Carrefour" va înstrăina active de peste un miliard de dolari. Totodată, compania va încerca să-şi diminueze debitele, care se ridică la aproape 12 miliarde de dolari.
"Carrefour" a realizat vînzări de 81,4 miliarde de euro în 2004. Compania numără peste 10.000 de centre comerciale, în 29 de ţări.