Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea pentru modificarea şi completarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative. Actul normativ a ajuns la promulgare abia după ce, în 28 iunie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în procedura de reexaminare a readoptat proiectul legislativ ţinând cont de decizia din 17 mai 2023 a Curţii Constituţionale care critica folosirea interceptărilor culese de serviciile de informaţii ca probe în dosarele penale.
CCR a stabilit că "legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor - mijloc de probă în procesul penal - rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil", potrivit comunicatului de presă de atunci al instituţiei.
Astfel, "Curtea a constatat că, potrivit normelor criticate, organul competent să verifice legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, a mandatului emis cu această ocazie, a mijlocului de probă şi a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obţinute este judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia îi revine, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşadar o instanţă judecătorească ierarhic inferioară celei care a autorizat activităţile respective", potrivit deciziei CCR.
Prin urmare, actul normativ promulgat de către preşedintele Iohannis prevede introducerea a două noi articole, după art. 139 intitulat "Înregistrările obţinute din activităţi specifice culegerii de informaţii" care prevăd că înregistrările rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) şi au fost respectate prevederile legale care reglementează obţinerea acestor înregistrări.
Legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activităţile respective, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum şi a înregistrărilor rezultate va fi verificată, după caz, în procedura de cameră preliminară, în procedura plângerii împotriva soluţiei de clasare, în condiţiile art. 341 alin. (7) şi în procedura prevăzută la art. 1392.
Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori, după caz, judecătorul de cameră preliminară a ridicat din oficiu excepţii cu privire la înregistrările rezultate din activităţile autorizate, acesta sesizează prin încheiere Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării legalităţii acestor activităţi şi transmite dosarul cauzei, împreună cu cererile şi excepţiile formulate. Până la rămânerea definitivă a încheierii ÎCCJ, procedura de cameră preliminară ori, după caz, cea de soluţionare a plângerii împotriva soluţiei de clasare se suspendă.
Judecătorul de cameră preliminară de la ÎCCJ se pronunţă prin încheiere asupra legalităţii activităţilor din care au rezultat înregistrările, în raport de dispoziţiile legale în temeiul cărora acestea au fost autorizate şi pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror alte mijloace de probă. Împotriva acestei încheieri, procurorul, părţile şi persoana vătămată pot formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie ce va fi soluţionată dintr-un complet format din 2 judecători de cameră preliminară de la ÎCCJ.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2023, 08:54)
dupa muuuult timp ...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2023, 10:41)
Saptamani si luni fara nicio noua lege-buna, rea- iar de o bucata de timp cate una sau mai multe pe zi: o adev avalansa, de sa te doara capul. Deh, se apropie alegerile!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2023, 23:03)
Parca CCR vroia prag. Vom vedea iarasi o gramada de "scapati" ?