Modificările aduse Statutului parlamentarilor - neconstituţionale

Ziarul BURSA #Politică / 28 februarie 2013

Modificările aduse Statutului parlamentarilor - neconstituţionale

Curtea Constituţională (CC) a admis cu majoritate de voturi, ieri, sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate. În aceste condiţii, Statutul se va întoarce în Parlament, pentru a fi pus în acord cu decizia CC.

Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, formulată de un număr de 25 de senatori.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate, în raport de criticile formulate.

Dispoziţiile din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor constatate ca fiind neconstituţionale au următorul conţinut: "Art.I pct.3: Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 7 - Încetarea mandatului < [...](2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc : [...] d) la expirarea unui termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, termen în care deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză sau, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte >.

Art.I pct.14 : După articolul 19 se introduce un nou articol, art.191, cu următorul cuprins: Articolul 191 - Conflictul de interese < (1) Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni. (2) Deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ într-un termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză, sau în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de către preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte.[...] >".

Băsescu la Viena, despre decizia CC pe Statutul parlamentarilor: "Yes! "

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, ieri, la Viena, la întâlnirea cu reprezentanţii româ­nilor din Austria, despre decizia CC privind neconstituţionalitatea modificărilor la Statutul parlamentarilor, el spunând "Yes!", după care a râs.

"Probabil au constatat neconstituţionalitatea la 45 de zile, nu se poate altfel decât 15, ca şi la ceilalţi. Şi mai este un articol, acolo unde spun de prezentarea unor probe concludente, şi cred că şi acela trebuie rezolvat. Dar să vedem ce a dat azi (n.r. ieri) Curtea", a mai spus Băsescu.

Preşedintele a mai afirmat că în scrisoarea trimisă premierului Victor Ponta şi preşedinţilor Camerelor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, a solicitat inclusiv reluarea discuţiilor în Parlament pe Statut.

Traian Băsescu a spus: "Un alt lucru pe care l-am cerut a fost vizavi de Statutul senatorilor şi deputaţilor. Unu: să fie acelaşi termen de revocare ca la orice alt cetăţean, 15 zile şi nu 45 de zile, şi să se elimine ideea de dovezi concludente pe care le cere Parlamentul în situaţia în care se cere ridicarea imunităţii unui parlamentar. Mai mult decât atât, sugeram că o simplă notificare cu menţionarea articolelor din Codul Penal, de care s-ar face vinovat parlamentarul, ar fi mai mult decât suficientă, pentru că nimeni nu va considera că este un element de democraţie faptul că se transmit probe concludente, pe care să le judece cine? Parlamentarii, care pot fi şoferi, crescători de oi sau cu multe alte îndeletniciri, prin Comisia juridică. Deci, nu astfel de comisie poate judeca probele concludente, ci numai un procuror, în fază iniţială, şi un judecător, pe urmă".

Antonescu: Vom respecta decizia CC pe Statut, dar parlamentarii nu sunt funcţionari publici

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte Statutul parlamentarilor va fi respectată, însă a precizat că termenul declarat neconstituţional avea menirea de a stabili o diferenţă între parlamentari şi func­ţionari.

"Luăm act de poziţia Curţii Constituţionale, respectăm hotărârea Curţii şi, evident, forma finală a legii va fi în concordanţă cu decizia Curţii. Nu pot da detalii acum pentru că nu ştiu exact ce articole vizea­ză şi nu cunoaştem motivarea, dar vă asigur că se va proceda întru totul cu respectarea hotărârilor Curţii", a declarat Antonescu.

El a fost întrebat despre situaţia majorării termenului de la 15 la 45 de zile în care poate fi contestat un raport al ANI în ceea ce priveşte incompatibilitatea, fapt care a fost reţinut de CC drept neconstituţional.

"Noi, cei care am votat amendamentul domnului Chiuariu, am pornit de la ideea că între parlamentari şi funcţionari publici exis­tă o diferenţă mare. Cu alte cuvinte, parlamentarii nu sunt funcţionari publici, sunt altceva. Asta n-a însemnat, în gândirea noastră, în intenţia noastră, că parlamentarii sunt deasupra legii, numai că nu putem nici lua accepţiunea perfectei egalităţi, pentru că atunci nu am mai avea demnităţi în stat. Atunci am putea să punem problema că preşedintele ar fi putut fi anchetat deşi era preşedinte, în fiecare zi, atunci am putea pune problema că fiecare dintre cetăţenii României poate să angajeze România şi să semneze tratate internaţionale. Am ajunge într-o chestiune care dizolvă orice formă de organizare şi, în sensul acesta, parlamentarii nu au fost şi nu sunt funcţionari publici", a explicat liderul PNL.

De asemenea, în ceea ce priveşte perspectiva cazării la hotel în continuare a senatorilor, în condiţiile în care noul Statut al parlamentarilor nu va intra curând în vigoare, Antonescu a precizat că urmează o discuţie administrativă cu secretarul general al Senatului, chestorii şi liderii grupurilor parlamentare.

Sesizare PDL şi PPDD privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor

În 14 februarie, PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere.

Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădules­cu, a declarat că sesizarea depusă la CC este semnată de 25 de parlamentari, dintre care 24 sunt ai PDL, iar unul este liderul de grup al PPDD din Senat.

"Am depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse ieri (13 februarie - n.r.), în şedinţa Parlamentului, Statutului parlamentarilor. În principal, este vorba despre un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să con­teste un raport venit de la ANI şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv", a precizat Rădulescu, citat de Mediafax.

Reprezentantul PDL a mai arătat că, în tot Dreptul românesc şi în tot Dreptul internaţional, nu există un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, aşa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificări.

Rădulescu a spus că temeiul în baza căruia s-a atacat Statutul parlamentarilor se referă la articolul 16 din Constituţie, care prevede că în România nu există privilegii şi că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că nimeni nu este deasupra legii.

Potrivit lui Rădulescu, PDL şi PPDD au atacat la Curte Statutul parlamentarilor arătând că modificările aduse intorduc un termen de 45 de zile, care nu este unul rezonabil.

"Pe de altă parte, la articolul 21 referitor la principiile Dreptului în România, se specifică că părţile în România au dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil. Or, iată că se introduce un termen mult mai lung decât în speţele obişnuite şi pentru cetăţenii obişnuiţi, un termen de 45 de zile care nu este rezonabil", a spus Rădulescu.

Senatorul PDL a mai spus că, în al treilea rând, prin introducerea acestui termen de 45 de zile, se creează o diferenţiere chiar faţă de celelalte categorii de persoane cu funcţii publice care sunt supuse controlului ANI şi care sunt în continuare sub incidenţa unui termen de 15 zile, în timp ce Statutul parlamentarilor creează un termen de 45 de zile pentru parlamentari.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, în 13 februarie, cu 298 de voturi "pentru", 101 voturi "împotrivă" şi 36 de abţineri, Raportul privind cererea transmisă de preşedintele Traian Băsescu de reexaminare a Statutului parlamentarilor, în ultima formă a acestuia, stabilită de Comisia de statut.

Comisia parlamentară pentru statutul senatorilor şi deputaţilor a operat modificările propuse la raportul iniţial asupra Statutului parlamentarilor, fiind majorat termenul în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate, de la 15 la 45 de zile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb