Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, moţiunea "Nepăsarea", iniţiată de 111 parlamentari social-democraţi, care au solicitat exprimarea unui vot de neîncredere faţă de capacitatea Guvernului de a gestiona efectele catastrofelor naturale prin care a trecut ţara noastră în acest an. Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a prezentat răspunsul Executivului la această moţiune, declarînd că "Guvernului PSD nu i-a păsat patru ani de infrastructura de apărare împotriva inundaţiilor, în schimb foarte mulţi responsabili PSD în domeniu s-au ales cu vile înfloritoare, în dispreţ faţă de cetăţeni". Olteanu a criticat dur "sistemul clientelar" de acordare a contractelor din domeniul infrastructurii, în perioada 2001-2004. Potrivit spuselor lui Bogdan Olteanu, PSD a atribuit aproximativ 90% din contractele de proiectare şi execuţie a lucrărilor de amenajare a cursurilor de apă şi apărare împotriva inundaţiilor prin procedura de negociere cu o singură sursă, "ca să evite procedurile legale de licitaţie şi să alimenteze clientela politică". Guvernul consideră nedrept şi politicianist ca o moţiune să fie intitulată "Nepăsarea", în condiţiile în care fenomenele meteorologice au atins maxime istorice pentru România, a spus Bogdan Olteanu. Acesta a menţionat că Guvernul va promova şi implementa o nouă strategie de apărare împotriva inundaţiilor, care se impune "după 15 ani de vid de preocupare reală în privinţa mediului". La rîndul său, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, a calificat moţiunea drept "un exerciţiu de imagine, care nu îi ajută cu nimic pe sinistraţi". Domnia sa a prezentat un bilanţ al dezastrului şi al eforturilor de reconstrucţie a caselor din zonele afectate de inundaţii. Laszlo Borbely a precizat că, pînă în acest moment, au fost alocaţi de la bugetul statului 75,8 milioane lei noi pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din lunile iulie şi august, şi încă 58,2 milioane lei noi cele din aprilie-mai.
Moţiunea simplă "Nepăsarea" a fost respinsă
Cătălin Oprea
Ziarul BURSA #Politică / 29 septembrie 2005