Municipalitatea arădeană modernizează reţelele termice şi iluminatul stradal cu 10 milioane de franci elveţieni

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Companii / 22 iulie 2013

Municipalitatea arădeană va derula, în următorii doi ani, investiţii care vizează reabilitarea reţelelor de distribuţie şi transport a energiei termice şi extinderea sistemului de iluminat public cu energie din sisteme fotovoltaice.

Municipiul Arad, alături de oraşele Braşov, Cluj-Napoca şi Suceava, va primi 10.000.000 de franci elveţieni în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, pentru derularea acestor investiţii.

Aprobarea proiectelor s-a făcut zilele trecute, urmând să aibă loc perfectarea acrodului de asistenţă (consultanţă) pentru cele două proiecte, între Unitatea Naţională de Coordonare la nivel central şi Primăria Arad.

Primul proiect care a primit o finanţare în valoare de 6,27 milioane de franci eleveţieni vizează reabilitarea unui procent de 9 la sută din reţelele de distribuiţie şi transport a energiei termice în municipiul Arad şi reabilitarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou. Din această sumă, 80.000 de franci elveţieni vor fi alocaţi pentru consultanţa pentru pregătirea proiectului, iar 15 la sută va fi cofinanţarea care se va asigura din bugetul municipiului.

Lungimea reţelei termice de transport care va fi reabilitată este de 7 kilometri, iar lungimea reţelei de distribuţie care va fi reabilitată este de 6,5 kilometri.

În urma implementării acestui proiect, se vor reduce pierderile în reţelele termice cu până la 30 la sută, se va reduce consumul de energie pentru pompele de distribuţie a energiei termice cu 25 la sută şi se va asigura alimentarea continuă în condiţii de fiabilitate cu energie termică atât locuitorilor municipiului cât şi agenţilor economici reacordaţi la sistemul centralizat de încălzire.

Cel de-al doilea proiect, extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Arad cu soluţii de alimentare cu energie electrică din sisteme foto-voltaice, a primit o finanţare de 2,8 milioane de franci elveţieni. Proiectul vizează trei zone, şi anume Faleza Mureşului de la podul rutier Micălaca până la podul Traian, străzile Ovidiu, Teneţchi şi Coarcheş din cartierul Gai, în prelungirea centurii de Nord-Vest a municipiului, şi mai multe locuri de joacă din cartiere. Iluminatul va fi realizat cu LED-uri alimentate cu energie produsă de panouri solare.

La finalul acestui proiect se estimează reducerea emisiilor de CO2 cu 230 de tone, încurajarea mersului pe bicicletă care va duce un grad de utilizare a viitoarelor piste de biciclete de pe Faleza Mureşului cu 40 la sută mai mare decât fusese estimat, şi o economie a consumului de energie electrică.

În cadrul procedurii de selecţie, municipiul Arad a propus mai multe proiecte eligibile pentru finanţare, care vizau investiţii pentru retehnologizarea Centralei Electrotermice, reabilitarea sistemului local de distribuţie a energiei termice, dezvoltarea transportului urban şi implementarea tehnologiilor ecologice pentru iluminatul public.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb