Municipiul Buzău va avea un hub de transport şi prima parcare supraetajată

ANA FELEA
Miscellanea / 29 decembrie 2023

Municipiul Buzău va avea un hub de transport şi prima parcare supraetajată

Proietul primului centru de transport din municipiul Buzău a intrat în linie dreaptă. Investiţia anunţată încă din luna martie a acestui an, când Primăria a primit prin transfer gratuit peste 12 hectare de la Jandarmerie, Ministerul de Interne, a primit votul consilierilor locali, în utlima şedinţă a Consiliului Local din acest an.

Proiectul urmăreşte "Creşterea mobilităţii urbane prin realizarea unui HUB de Transport şi Autobază" şi se află la etapa studiului de fezabilitate.

"Municipiul Buzău urmăreşte dezvoltarea mobilităţii urbane prin schimbarea accentului de la o mobilitate bazată pe utilizarea autoturismelor, la o mobilitate bazată pe mersul pe jos, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, utilizarea transportului public de înaltă calitate şi eficienţă, reducerea utilizări autoturismelor în paralel cu utilizarea unor categori de autoturisme nepoluante", scrie în proiectul votat de consilierii locali.

Potrivit documentului, obiectivul urmează să fie realizat în zona de SUD-Est a oraşului, la ieşirea spre judeţul Brăila, la mai puţin de 1500 de metri de vitoarea autostradă Ploieşti-Buzău-Focşani.

Proiectul este unul amplu şi va fi realizat cu fonduri europene în valoare de 210 531 770 de lei, bani din care se vor amenaja o autobază modernă de transport cu infrastructură tehnică aferentă pentru aproximativ 200 de autobuze ale operatorului de transport public; module de parcare şi zone de transfer - "zonă parkand ride", sistem automatizat de tranzit pentru autoturisme şi biciclete, sisteme de informare călători cu mesaje variabile, spaţii special amenajate pentru călători, integrare cu portalul de informare şi programare rute de cälătorie pentru pasageri, staţii de încărcare/reîncărcare combustibili alternativi pentru transportul în comun, sisteme de e-ticketing, management de flotă, sistem de iluminat al parcării, sistem de supraveghere video şi piste de biciclete.

"Activităţile privind amenajarea hub-ului de transport şi a autobazei pentru transportul public, corelate cu dezvoltarea transportului ecologic şi cu transportul public de calători,

facilităţi pentru transferul călătorilor între moduri de transport (urban/extraurban, auto private) in condiţi de accesibilitate, confort şi siguranţă şi facilităţi de parcare, sunt necesare pentru cresterea mobilitäţii urbane", mai scrie în proiect.

Park&Ride cu 200 de locuri

Parcarea supraetajată va avea un regim de inaltime P+2E-ETh ce va cuprinde minim 200 locuri de parcare şi funcţiunile conexe.

"Construcţia va fi conformatä astfel: structura va fi realizată din stålpi, grinzi şi planşee din

beton armat. Acoperirea se va realiza în sistem tip terasă circulabili pe care se vor amenaja, de asemenea, locuri de parcare", se arată în proiect.

Proiectul are termen 24 de luni, potrivit documentului votat de aleşii locali în data de 22 decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb