În cadrul proiectului "i-Tour" iniţiat şi implementat de Agenţia de publicitate Groove Hour în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării a fost realizat albumul "Constanţa - primul pas în lunga ta călătorie" pentru susţinerea turismului în zonă, informează un comunicat remis redacţiei.
"Ne dorim ca albumul "Constanţa - primul pas în lunga ta călătorie" să fie partenerul ideal al călătoriilor pe litoralul românesc, care nu trebuie să lipsească din recepţia niciunui hotel de pe litoral şi din agenţiile de turism care promovează vacanţe pe litoral", a afirmat Corina Martin, Preşedintele Federaţiei F.A.P.T.
"Albumul reflectă bogăţia patrimoniului cultural al Municipiului Constanţa, patrimoniu ce poate transforma orice vacanţă într-o experienţă spirituală, într-o iniţiere. Oraşul Constanţa este prezentat astfel ca locul unde se poate face primul pas în cultura europeană, atât de necesară într-o călătorie de o viaţă", a declarat Dragoş Paiu, Director Marketing Groove Hour.