Aplicaţia Netflix are o nouă secţiune, numită Fast Laughs, care foloseşte formatul popularizat de TikTok pentru a livra secvenţe amuzante alese din conţinutul disponibil în cadrul platformei, pentru a promova anumite titluri şi a convinge utilizatorul să petreacă mai mult timp în cadrul aplicaţiei, chiar dacă nu se uită la ceva anume, scrie News.
Aplicaţia Netflix are o nouă secţiune, numită Fast Laughs, care foloseşte formatul popularizat de TikTok pentru a livra secvenţe amuzante alese din conţinutul disponibil în cadrul platformei, pentru a promova anumite titluri şi a convinge utilizatorul să petreacă mai mult timp în cadrul aplicaţiei, chiar dacă nu se uită la ceva anume.
După mai multe luni de teste, Netflix şi-a lansat propria secţiune de clipuri amuzante. Fast Laughs conţine scurte secvenţe decupate din filmele şi serialele de comedie disponibile în cadrul platformei.
Clipurile folosesc formatul portret şi ocupă întreg ecranul, iar navigarea se face pe verticală - exact ca la TikTok sau clona de TikTok, Instagram Reels, potrivit News.
În dreptul fiecărui clip există o serie de butoane care îndeplinesc funcţii precum partajarea, adăugarea pe watchlist sau redarea filmului ori serialului de unde provine fragmentul respectiv.
Cu noua secţiune, Netflix încearcă să împuşte doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, Fast Laughs poate fi un bun vehicul pentru promovarea numeroaselor titluri disponibile în cadrul platformei.
Pe de altă parte, Netflix determină, astfel, utilizatorul să petreacă mai mult timp în cadrul platformei - adică să continue să plătească abonamentul - ceea ce este, în final, adevăratul scop al unei platforme de streaming video. Contează mai puţin dacă abonatul se uită la un film întreg sau îşi petrece timpul urmărind clipuri amuzante în noua secţiune, detaliază News.
Fast Laughs se va regăsi pe bara din partea de jos a ecranului (în locul secţiunii de căutare) pe iOS şi "va fi disponibilă în anumite ţări". O versiune pentru Android se află încă în teste.