NICOLAE CINTEZĂ: "BNR nu a fost consultată cu privire la proiectul privind falimentul personal"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 octombrie 2014

"BNR nu a fost consultată cu privire la proiectul privind falimentul personal"

Nicolae Cinteză, BNR: "Statul român s-a angajat în faţa FMI să nu promoveze iniţiative ce pot submina disciplina de credit, Legea insolvenţei personale fiind special menţionată printre astfel de proiecte"

Surse apropiate FMI: "Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional lasă deschisă posibilitatea unei legi privind insolvenţa personală"

Ponta: "Executivul mai face şi lucruri pe care nu le-a convenit cu FMI"

Banca Naţională a României (BNR) nu a fost consultată cu privire la textul vreunui proiect legislativ care ar reglementa insolvenţa persoanelor fizice, ne-a declarat, ieri, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.

Cu toate acestea, Guvernul a avizat, miercuri, iniţiativa legislativă propusă de deputatul PSD Ana Birchall, care face referire la falimentul personal.

Domnul Cinteză ne-a precizat: "Băncii Naţionale a României nu i-a fost solicitat un punct de vedere asupra conţinutului proiectului legislativ privind insolvenţa persoanelor fizice. De asemenea, prin Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul convenit cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), statul român s-a angajat să nu promoveze iniţiative legislative care pot submina disciplina de credit, Legea insolvenţei personale fiind special menţionată printre iniţiativele cu impact asupra disciplinei de credit".

În ceea ce priveşte angajamentul faţă de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, BNR ne-a transmis, prin biroul de presă: "Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 5 martie 2014, a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 89/2014 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 5 martie 2014 şi aprobate prin Decizia Consiliului directorilor executivi al Fondului Monetar Internaţional din 26 martie, consimţind, prin aceasta, la respectarea şi îndeplinirea angajamentelor asumate prin respectiva Scrisoare de intenţie".

În acest context, Nicolae Cinteză ne-a declarat că Banca Centrală "nu putea să avizeze un proiect de lege care ar fi încălcat o lege aprobată în Parlament".

Surse apropiate delegaţiei FMI ne-au precizat că Memorandumul convenit cu FMI lasă deschisă posibilitatea unei legi privind insolvenţa personală, atât timp cât se încadrează în limitele hazardului moral şi ale posibilului abuz al debitorilor. Potenţiala reglementare ar trebui să urmeze bunele practici internaţionale şi să ţină seama pe deplin de domeniul sistemului judiciar românesc, care are încă nevoie să fie consolidat, mai spun sursele citate.

Premierul Victor Ponta a spus, ieri, că Executivul mai face şi lucruri pe care nu le-a convenit cu FMI şi că se va "descurca" dacă va fi "certat" de Fond: "Dacă nu ne certaţi dumneavoastră că mai facem, mai şi guvernăm România, nu doar ce ne-a dat voie FMI, e în regulă.

(...) O dată mă certaţi că de ce fac ce zice FMI, după aia mă certaţi că... Hotărâţi-vă, e cu bască sau fără bască".

Proiectul Anei Birchall a primit, recent, raport favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului, urmând să fie dezbătut de plenul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.

Iniţiatorii: "Executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată doar în ultimă instanţă"

Potrivit iniţiativei legislative, debitorul poate cere instanţei începerea procedurii de insolvenţă dacă este în incapacitate să-şi achite datoriile în decurs de 30 de zile de la data scadentă a acestora.

Potrivit declaraţiilor făcute, în urmă cu câteva luni, de deputatul PSD Ana Birchall, proiectul prevede posibilitatea ca debitorul să-şi poată plăti datoria în termen de cinci ani, în baza unui plan de rambursare, fără să fie supus executării silite sau lichidării bunurilor: "Toate procedurile judiciare (...) se suspendă, iar acumularea de dobânzi şi penalităţi după momentul iniţierii procedurii de insolvenţă se stopează şi orice proceduri de executare silită nu mai pot începe. Toate actele unilaterale ale debitorului, cum ar fi împuternicirile sau mandatele acordate nu vor mai produce efecte".

Doamna Birchall a menţionat că proiectul pe care l-a iniţiat a fost elaborat în baza unei analize aprofundate a legislaţiei în domeniu din 11 state din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, Singapore şi Australia.

Proiectul mai arată că un creditor poate cere insolvenţa unui debitor dacă poate dovedi că acesta nu are capacitatea să-şi achite datoriile.

Odată cu începerea procedurii de insolvenţă, debitorul nu poate dispune de bunurile sale fără acordul prealabil al administratorului judiciar, cu excepţia tranzacţiilor obişnuite.

Până la îndeplinirea planului de rambursare a datoriilor, datornicii sunt obligaţi să utilizeze veniturile potrivit planului aprobat, să se abţină de la orice tranzacţii sau comportamente care ar conduce la eşecul planului, să desfăşoare activităţi adecvate, generatoare de venituri şi, în caz de şomaj, să încerce să realizeze venituri.

Debitorul va trebui, de asemenea, să înainteze administratorului judiciar sumele obţinute din moşteniri sau donaţii, să nu ascundă vreo parte din veniturile sale şi să nu îşi asume noi responsabilităţi pe care nu şi le poate îndeplini la scadenţă.

Administratorul judiciar va supaveghea activităţile debitorului până la realizarea planului de rambursare a datoriilor.

Expunerea de motive subliniază că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană - între care Germania, Marea Britanie, Franţa, Austria, Italia, Polonia - există prevederi legislative care reglementează situaţia insolvenţei persoanelor fizice în favoarea debitorilor de bună credinţă. Potrivit iniţiatorilor, executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată doar în ultimă instanţă.

Parlamentarii anunţau, în vară, că din cele cinci iniţiative privind falimentul personal va fi realizat un singur proiect de lege

În Parlament mai există alte patru iniţiative legislative pe marginea falimentului personal, una dintre ele, iniţiată de avocatul Gheorghe Piperea, fiind aprobată încă din 2010 în Senat. Aceasta nu a fost însă discutată în Camera Deputaţilor, întrucât FMI ar fi impus Guvernului să nu susţină această lege.

Domnul Piperea ne-a precizat că proiectul său ar trebui actualizat astfel încât să se plieze pe realităţile actuale - modificate substanţial de criză şi de noul Cod Civil - şi să facă referire şi la familia debitorului.

Avocatul Piperea consideră că proiectul avizat recent în Guvern este orientat către salvarea debitorilor, subliniind că nu orice debitor merită salvat şi menţionând că iniţiativa nu vorbeşte despre debitorul "scuzabil", care merită salvat.

În această vară, când a fost aprobat Codul Insolvenţei, parlamentarii spuneau că din toate proiectele aflate în Parlament pe această temă se va încerca realizarea unuia singur, preluând "ceea ce este bun" din fiecare iniţiativă legislativă.

Avocatul Gheorghe Piperea ne-a spus, în urmă cu câteva luni, că o treime din împrumutaţii la bănci sunt faliţi. Domnia sa ne-a precizat că, dacă în anul 2010, erau în jur de 5,5 milioane de persoane cu credite la bănci, din care circa 750.000 nu-şi puteau plăti creditele, acum, mai mult de 1 milion de împrumutaţi se află în imposibilitate de plată, din aproximativ 3,2 milioane de debitori bancari.

Specialiştii din domeniu susţin că există motive de îngrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face faţă numărului ridicat de dosare ce ar ajunge în instanţă în baza unei legi a falimentului personal, fiind nevoie de unele proceduri legislative pe procedura penală şi urmând să fie atrase modificări în diferite legi.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. dupa cum ziceam, nu FMI se va opune acestui robin hood de gorj, care in pantaloni scurti si cu picioarele goale se va rafui cu goliatul asta bancar sa scoata poporul din robie. da' din prostie nu se inghesuie nimeni sa-l scoata?...

    in nemernicia mea ca un caine am luat imprumuturi de la banci si mi-am pus in minte ca o sa si le restituiesc, insa forte oculte incearca din toate puterile sa ma zadarniceasca in incercarea mea de a ajunge in sincronism cu propria constiinta. Citesc rapoartele BNR si nu reusesc sa inteleg de ce eu sunt singurul dobitoc. Probabil ca fiind un mare fan al Business Objects Universe adica BOU pentru cei care sunt satisfacuti de prescurtari inca fiind in cautarea RMO avand anul de gratie mai mare cu 2 decat anul prezent, inca sper a gasi aceasta inregistrare in tabelele FIERBINTI ale anului 2009. Mister Fink , dvs. cand sunteti de parere ca o sa fie discutat proiectul cu insolventa personala? Vreau sa dau si eu acest obiect cu RMO pierdut sa nu stau toata noaptea treaza si sa ma gandesc unde o fi :-)

    Poate ca Cinteza ar trebui sa ciripeasca concret ce a facut BNR in cazul banilor spalati de Unicredit pentru retelele infractionale Microsoft/ EADS. Orice Autoritate bancara serioasa a retrage autorizatia unei banci care se preteaza la fapte de genul celor practicate de Unicredit. Dar mai usor este sa oprimi un cetatean sarman decat sa te lupti cu un gigant omnipotent.

    Este dezgustator sa invoci FMI-ul in contra intereselor romanilor; de ce nu va duceti la FMI domnule Cinteza? lasati-ne

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb