Nicolae Ciucă: "Avem nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene"

D.T.
Miscellanea / 4 aprilie 2023

Nicolae Ciucă: "Avem nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene"

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor, informează News.ro.

Premierul a prezentat oportunităţile generate de fluxurile financiare importante, în contextul în care România beneficiază în următorii şase ani de aproape 80 de miliarde de euro - fonduri europene din Cadrul Financiar Multi-anual şi PNRR, iar o atenţie specială a fost acordată unor domenii-cheie pentru dezvoltarea ţării noastre, precum energie, agricultură, IT&C.

Şeful Executivului a precizat că este nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene pentru cei care vor să investească.

Potrivit Guvernului, participanţii au evidenţiat evoluţia bună a sistemului bancar, care se bucură de stabilitate şi lichiditate peste media europeană, arată sursa.

"Premierul a prezentat oportunităţile generate de fluxurile financiare importante, în contextul în care România beneficiază în următorii şase ani de aproape 80 de miliarde de euro - fonduri europene din Cadrul Financiar Multi-anual şi PNRR. O atenţie specială a fost acordată unor domenii-cheie pentru dezvoltarea ţării noastre, precum energie, agricultură, IT&C", afirmă Executivul.

"Antreprenorii români, fermierii, industria alimentară şi sistemul energetic au nevoie de finanţare pentru a se putea dezvolta. Competitivitatea economiei româneşti depinde de creşterea performanţei şi eficienţei tehnologiilor folosite, inclusiv pentru exploatarea materiilor prime de care noi dispunem. Pentru a reuşi acest lucru, avem nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene pentru cei care vor să investească. Astfel consolidăm creşterea economică înregistrată anul trecut şi generăm linii noi de dezvoltare economică, pentru ca mediul de afaceri să prospere şi să poată profita de piaţa unică europeană, pe care nu poate pătrunde fără capital şi tehnologii performante", a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Reprezentanţii ARB au confirmat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea mediului antreprenorial şi de a facilita accesul la produsele şi serviciile bancare tuturor cetăţenilor, extinzând nivelul digitalizării şi derulând noi campanii de educare financiar-bancară. La întâlnire au mai participat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, menţionează Guvernul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb