NICOLAE ZAMFIR, DESPRE "LASERUL DE LA MĂGURELE": "Am obţinut reorganizarea proiectului pentru finanţare integrală din fonduri europene"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2015

"Am obţinut reorganizarea proiectului pentru finanţare integrală din fonduri europene"

"În prima fază vom cheltui circa 150 de milioane de euro, astfel încât să finalizăm investiţia până la sfârşitul anului 2018"

Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară a reuşit să reorganizeze activităţile proiectului ELI-NP, astfel încât "Laserul de la Măgurele" să nu piardă bani în urma întârzierii lucrărilor executate de compania Strabag, după cum ne-a declarat directorul proiectului, Nicolae Zamfir.

Domnia sa ne-a explicat că a purtat o discuţie cu ministrul Fondurilor Europene, Dan Nica, în urma căreia s-a găsit soluţia reorganizării proiectului în cadrul celor două faze de implementare până la finele anului 2018, astfel încât întreaga finanţare să fie asigurată din fonduri europene.

Potrivit domniei sale, ancheta privind întârzierile Strabag este încă în desfăşurare, fiind o analiză care trebuie să trateze o serie de elemente cu impact asupra graficului de lucrări.

Nicolae Zamfir ne-a explicat: "Scopul este ca această analiză să reflecte cu cât mai multă acurateţe impactul fiecărui element ce influenţează execuţia şi legătura dintre acestea, astfel încât rezultatul să evidenţieze fără ambiguitate atât factorul generator de întârziere, cât şi întârzierea alocată fiecăruia dintre factori. Întârzierile care, în cadrul analizei, rezultă ca fiind în responsabilitatea părţilor implicate vor fi opuse acestora prin acţiuni contractuale/legale aplicabile. Trebuie subliniat că, în calitate de beneficiar al proiectului ELI-NP, avem o responsabilitate deosebită în a depune, pe de o parte, toate eforturile pentru a asigura implementarea acestuia cum ne-am asumat şi, pe de altă parte, a lua toate măsurile şi acţiunile contractuale şi legale pentru a atrage răspunderea celor ce se fac responsabili de întârzieri în finalizarea construcţiei la timp".

Nicolae Zamfir a cerut recent extinderea proiectului cu încă 20 de milioane de euro şi ne-a declarat că aşteaptă un răspuns pozitiv de la Comisia Europeană, în perioada următoare.

"După depunerea documentaţiei la Comisia Europeană, aceasta a adresat întrebări pe anumite cerinţe suplimentare ale noastre cu privire la etapa a doua de implementare. Am reacţionat imediat şi sperăm ca în perioada următoare să avem un răspuns pozitiv", susţine domnul Zamfir, care ne-a menţionat: "Conform discuţiilor purtate, în faza I de implementare a proiectului se vor cheltui 150 de milioane de euro din totalul de 300 milioane euro ce reprezintă valoarea întregului proiect a cărui implementare este preconizată pentru finele anului 2018".

Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară a pornit recent o anchetă după ce compania austriacă Strabag a întârziat lucrările de construcţie a "Laserului de la Măgurele", iar Comisia Europeană a fost notificată privind această situaţie.

Potrivit sursei citate, în niciun moment nu s-a pus problema să fie sancţiuni din partea Comisiei Europene sau a Ministerului Fondurilor Europene pentru întârzierile apărute.

Directorul proiectului ne-a prezentat încă din luna februarie situaţia dificilă cu care se confruntă Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară, din cauza neînţelegerilor dintre constructor şi proiectant. Domnia sa ne-a declarat atunci că firma responsabilă de managementul proiectului a avut deficienţe în supervizarea lucrărilor, iar contractul a fost reziliat. Conform contractului încheiat cu Comisia Europeană, în cadrul proiectului trebuie să fie finalizată o clădire până la sfârşitul anului 2015. Potrivit sursei citate, clădirea este gata, dar încă nefinisată.

Proiectul paneuropean ELI-NP este găzduit de ţara noastră, Cehia şi Ungaria, iar în cadrul "Laserului de la Măgurele" activează peste 80 de cercetători din toată lumea, cei mai mulţi dintre ei fiind specialişti români.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb