Prima sesiune plenară a ultimului an din legislatura actuală a Parlamentului European a debutat cu un vot important al Directivei privind calitatea aerului, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.
Conform sursei citate, Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, în calitate de raportor din partea Grupului Verzilor, informează că textul a fost adoptat cu o majoritate strânsă (363 voturi pentru, 226 împotrivă şi 46 abţineri) din cauza intereselor industriei şi ale partidelor politice care nu pun sănătatea cetăţenilor pe primul plan.
Noua directivă reglementează limite mai stricte în privinţa prezenţei particulelor fine (PM2.5, PM 10, NO2) în aerul respirabil, care afectează sănătatea oamenilor, potrivit ultimelor date ştiinţifice prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Conform Agenţiei Europene de Mediu, 29.000 de români mor anual prematur din cauza calităţii proaste a aerului, se mai arată în comunicat.
Legislaţia propune limite mai stricte, care, dacă sunt depăşite, deschid dreptul de a merge în instanţă pentru persoanele afectate dar şi pentru ONG-uri. În plus, persoanele care se îmbolnăvesc din cauza depăşirilor limitelor calităţii aerului pot să primească despăgubiri din partea autorităţilor care nu au luat măsuri. Noua directivă impune autorităţilor să fixeze aparate de măsurat calitatea aerului în locurile cele mai circulate.
Europarlamentarul a declarat: "Am văzut la vot cui îi pasă de sănătatea cetăţenilor şi cui nu. Această lege europeană este legată de dreptul sacru al fiecărei fiinţe umane la un aer curat. Indiferent în ce cartier locuieşti, pe ce strada stai, în ce loc lucrezi, ar trebui ca aerul pe care îl respiri să nu te omoare cu zile. Şi dacă putem face asta prin legislaţie, eu mă bucur. Aleg să pun sănătatea cetăţenilor pe primul loc".