Nicuşor Dan, preşedintele Grupului de Iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), atrage atenţia că parlamentarii încep distrugerea zonelor protejate şi a celor de protecţie a monumentelor, prin adoptarea unei legi controversate, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Nicuşor Dan precizează că "senatorii au adoptat cu o largă majoritate, de la toate partidele, un proiect de lege care vizează modificări la Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucărilor de construcţii".
Aceste modificări, care au ajuns la Camera Deputaţilor, crează premise favorabile pentru abuzuri în zonele protejate şi cele de protecţie a monumentelor.
"Astfel, prin votul lor, parlamentarii au dat liber la lucrări fără autorizaţie de construire în zone istorice ale oraşelor şi, de asemenea, au scos din regimul infracţiunilor demolarea clădirilor din aceste zone. Orice băiat deştept care are afaceri imobiliare va putea demola o clădire protejată, în schimbul unei amenzi de 100 000 de lei, pentru că aşa au decis domnii parlamentari", afirmă Dan.
Potrivit liderului USB, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucărilor de construcţii trebuie modificată, dar nu în sensul creării unor premise favorabile pentru abuzuri, aşa cum au votat parlamentarii.
Nicuşor Dan identifică cinci direcţii necesare de modificare a Legii 50:
- Oprirea automată a lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii atunci când constată nelegalitatea autorizaţiei. În momentul de faţă, suntem în situaţia în care construcţia se finalizează şi încep litigii în instanţă de ani de zile pentru demolare;
- Specificarea procedurilor de demolare pentru situaţia în care construcţiile sunt rezultate ale unor autorizaţii de construire emise ilegal. În momentul de faţă există o ambiguitate legislativă, care face ca procesele privind demolarea să dureze ani de zile (vezi cazul Cathedral Plaza);
- Specificarea unor proceduri de intervenţie, în cazul în care nu se respectă decizia de oprire a lucrărilor;
- Nivelul sancţiunilor. Este inadmisibil ca pentru construirea de etaje în plus, care pot aduce profituri de sute de mii de euro, sancţiunea maximă sa fie de 10.000 lei. Nivelul sancţiunii trebuie să fie proporţional cu suprafaţa construită ilegal;
- Competenţa organelor de control. Există o neconcordanţă între Legea construcţiilor şi Legea poliţiei locale, în ceea ce priveşte organul care aplică sancţiunea. Există o ambiguitate asupra instituţiilor care aplică sancţiunile, între Inspectoratul de Stat în Construcţii, Poliţia Locală şi funcţionarii primăriilor.
USB solicită deputaţilor să modifice Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii dar nu în sensul favorizării abuzurilor .
"Avem nevoie de legi care să protejeze zonele istorice ale oraşelor, nu să deschidă portiţe pentru distrugerea acestora. Parlamentarii uită câteodată că trebuie să facă legi în favoarea comunităţilor, nu a grupurilor de interese", mai adaugă preşedintele USB.