Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a cerut luni primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare din toate sectoarele Capitalei să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare, mai ales că va ninge până miercuri, informează news.ro.
Nicuşor Dan arată că de câteva zile se vorbeşte în presă de banii pe care îi primesc de la primăriile de sector firmele de salubrizare/deszăpezire ca taxă de aşteptare. "Acum ninge, iar aceştia ar trebui să demonstreze că nu au primit bani degeaba", mai arată edilul.
"Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare din toate sectoarele Capitalei să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare, mai ales că va ninge până miercuri. Există un "Program de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului în Municipiul Bucureşti", există un regulament în care sunt menţionate clar obligaţiile operatorilor de deszăpezire. Reamintesc faptul că trebuie degajate cu prioritate arterele cu instituţii publice, spitale, instituţii de învăţământ etc", a scris primarul Capitalei într-o postare.
Nicuşor Dan arată că de câteva zile se vorbeşte în presă de banii pe care îi primesc de la primăriile de sector firmele de salubrizare/deszăpezire ca taxă de aşteptare.
"Acum ninge, iar aceştia ar trebui să demonstreze că nu au primit bani degeaba. Am văzut că s-au raportat stocuri de mii de tone de material antiderapant, aşa că am solicitat firmelor de deszăpezire să raporteze cât material antiderapant au consumat până acum şi care e planul de acţiune pentru următoarele zile. Echipajele Poliţiei Locale sunt pe teren şi vor aplica sancţiuni firmelor de deszăpezire care nu curăţă arterele şi trotuarele de gheaţă şi zăpadă", precizează primarul Nicuşor Dan.
El mai anunţă că echipele ALPAB au curăţat aleile principale din parcuri, iar STB raportează că s-a acţionat pentru deszăpezirea căilor de rulare ale tramvaielor, iar angajaţii STB au curăţat până acum aproximativ 500 de refugii de tramvai.
"De duminică seara, autobuzele nu mai circulă pe calea de rulare a tramvaielor, ci pe carosabil, astfel încât să prevină eventualele dificultăţi la frânare cauzate de alunecarea pe şinele de tramvai. Măsura este temporară şi va fi valabilă până miercuri, 19 februarie. Totodată, pentru că în continuare este foarte frig şi ninge, facem un apel către bucureşteni să semnaleze orice caz de persoane fără adăpost care au nevoie de ajutor, apelând numărul de telefon 021.9524, disponibil non-stop", mai arată Nicuşor Dan.