Amânarea cu o lună a unui eveniment nu mai reprezintă nicio problemă în această perioadă. Atât timp cât nu anulează, organizatorii se pot declara mulţumiţi. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a anunţat, după consultarea membrilor, data de organizare a ediţiei 2021 a Nopţii Muzeelor - 12 iunie: "Data iniţială ar fi trebuit să fie 15 mai 2021. Dat fiind contextul actual de maximă incertitudine şi de criză sanitară, este foarte complicat şi nerecomandabil ca această nouă ediţie să se poată organiza la data mai sus-menţionată".
Organizatorul european al evenimentului nu a actualizat conţinutul website-ului oficial pentru actuala ediţie. Potrivit RNMR, multe state europene şi-au stabilit calendare proprii de organizare. Organizatorii subliniază că anul trecut "organizarea a fost extrem de dificilă", datele de evenimente şi modul lor de desfăşurare suportând zilnic fel de fel de modificări. Pe scurt, coordonarea ediţiei anterioare "a fost un coşmar pentru noi toţi". Începând cu data de 1 mai 2021, RNMR va solicita fişele de înscriere tuturor instituţiilor şi organizaţiilor muzeale şi culturale din ţară care doresc să participe la eveniment. Această fişă de înscriere va fi disponibilă din ziua lansării înscrierilor.