NOBLE SECURITIES: Leul rămâne în topul deprecierilor faţă de Euro, după Leul moldovenesc şi Dinarul sârbesc

F.A.
Macroeconomie / 1 noiembrie 2012

După primele zece luni ale anului, dintre monedele din Europa, Dinarul sârbesc a marcat cea mai mare depreciere faţă de Euro (6,8%), urmat de Leul moldovenesc cu 5,5% şi, respectiv, de Leul românesc cu o scădere de 5,3%; în ceea ce priveşte monedele din UE, la finele perioadei precizate, Leul rămâne singura monedă care s-a depreciat în comparaţie cu moneda unică, arată un comunicat remis redacţiei de firma de brokeraj Noble Securities.

"Din punct de vedere al performanţelor economice ale României în acest an, scăderea Leului este oarecum nemeritată, dacă analizăm situaţiile ţărilor ale căror monede naţionale au marcat deprecieri mai mari sau comparabile cu a sa. Scăderea Leului reflectă prioritar neîncrederea investitorilor în mediul local, considerându-l mai puţin sigur din cauza instabilităţii induse de situaţiile politice tensionate care au apărut în acest an", a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb