Noi încercări de vânzare la Avioane Craiova, CupruMin şi SNM

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 3 septembrie 2010

Bugetul rectificat al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) prevede realizarea unor venituri de 50 milioane lei din privatizări în acest an. Conducerea Oficiului ne-a precizat că suma provine din ratele aferente contractelor de privatizare încheiate pentru ICPE SA şi Foradex SA, dar şi din vânzarea pachetelor de acţiuni deţinute la Avioane Craiova, Cupru Min şi Şantierul Naval Mangalia (SNM). Lansarea privatizării celor trei societăţi este prevăzută, astfel, pentru acest an.

Avioane Craiova a mai trecut prin două tentative eşuate de privatizare, societatea abia reuşind să supravieţuiască în această perioadă. Chiar la începutul anului, Ministerul Economiei a trimis societăţii italiene Alenia Aeronautica o scrisoare ca să afle dacă aceasta mai este interesată de achiziţia companiei craiovene, invitând-o la negocieri. Alenia a fost destul de aproape să cumpere Avioane Craiova, anul trecut, dar negocierile pentru privatizarea companiei au fost întrerupte după ce statul român a insistat ca societatea italiană să preia şi datoriile de aproape 9 milioane de euro ale companiei craiovene.

Compania craioveană a raportat, pentru anul trecut, pierderi de 19,4 milioane de lei, în creştere cu 17,5% în comparaţie cu 2008. În 2009, Avioane Craiova a înregistrat venituri de 5,8 milioane lei, de trei ori mai mici decât în anul anterior, în timp ce cheltuielile s-au cifrat la 25,26 milioane de lei. Ministerul Economiei deţine 80,9% din capitalul Avioane Craiova.

Şi Cupru Min a trecut prin două privatizări eşuate, dar, potrivit Ministerului Economiei, în acest an societatea a stârnit interesul unor investitori străini interesaţi să concesioneze şi să dezvolte anumite mine de cupru. Conducerea OPSPI ne-a declarat, recent, că există scrisori de intenţie pentru Cupru Min, dar nu a dorit să ne precizeze numele investitorilor.

Nici Şantierul Naval Mangalia nu este la prima tentativă de privatizare. Compania, deţinută în totalitate de stat, a încheiat anul trecut cu o pierdere de 2,5 milioane lei şi datorii de 14,4 milioane lei. Mediafax a relatat recent că Executivul consideră dezavantajoasă înţelegerea de asociere a şantierului Mangalia cu firma Mangalia Naval Systems. În cadrul acestui contract privind reparaţia şi construcţia de nave civile şi militare, societatea participă cu aport în natură (clădiri şi terenuri), iar asociatul trebuie să investească 10,2 milioane euro.

Dividende de un miliard de lei

În bugetul OPSPI pentru acest an au fost rectificate şi veniturile din dividende cu suma de un miliard de lei. Cei mai mari contributori la aceste venituri sunt, în ordine descrescătoare, Romgaz, Electrica, Transgaz, Hidroelectrica, Conpet, Transelectrica, Conversmin, Uzina Termoelectrică Midia, IAR, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova, Ape Minerale, Oil Terminal, Şantierul Naval 2 Mai, Romarm etc, ne-au mai spus oficialii OPSPI.

Din miliardul de lei încasat de OPSPI din dividende, numai Romgaz asigură aproape 250 de milioane de lei, după ce compania a înregistrat un profit net pe anul 2009 în cuantum total de 585 de milioane de lei, faţă de 537 de milioane de lei pe anul precedent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb