Nominalizările pentru Consiliul Economic şi Social European 2025-2030

B.G.
Miscellanea / 1 aprilie

Nominalizările pentru Consiliul Economic şi Social European 2025-2030

În urma solicitării Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, Consiliul Economic şi Social (CES) a înaintat propunerile pentru reînnoirea mandatului membrilor Comitetului Economic şi Social European (CESE) pentru perioada 2025-2030, se arată într-un comunicat emis redacţiei, din care redăm cele ce urmează.

Procesul de selecţie a respectat prevederile Legii 248/2013, iar nominalizările au fost făcute de fiecare parte reprezentată în CES: organizaţiile patronale, sindicale şi organizaţiile societăţii civile.

Astfel, CES a transmis următoarele nominalizări către Guvern, respectând termenul stabilit prin lege:

Grupul I - "Angajatori":

Marinel-Dănuţ Mureşan - Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România

Adelina Dabu - Confederaţia Patronală CONCORDIA

Daniela-Raluca Dărăban - Confederaţia Patronală CONCORDIA

George Bădescu - Confederaţia Patronală CONCORDIA

Oleg Roibu - Confederaţia Patronală CONCORDIA

Grupul II - "Lucrători":

Florin Bercea - Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere (CNSLR) FRĂŢIA

Sabin Rusu - Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR)

Florian Marin - Blocul Naţional Sindical

Sorin Petru Dandea - Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA

Dumitru Fornea - Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN

Grupul III - "Organizaţiile societăţii civile":

Ionuţ Sibian - Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC)

Elena Calistru - Asociaţia Funky Citizens

Cristian Pîrvulescu - Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step

Corina Muraşcu Benga - Asociaţia Centrru pentru Studiul Democraţiei

Laura Albu - Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară (CMSC)

În conformitate cu Legea 248/2013, fiecare parte autonomă reprezentată în CES a desemnat cinci membri, respectând principiul de selecţie prin consens sau, în caz de dezacord, prin vot majoritar simplu. În cazul în care desemnarea nu ar fi fost realizată până cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul pentru nominalizare, Guvernul ar fi preluat responsabilitatea desemnării, precizează sursa.

Aceste nominalizări sunt esenţiale pentru continuarea colaborării ţării noastre în cadrul CESE, un organ consultativ al Uniunii Europene, care joacă un rol important în promovarea unui dialog social între instituţiile europene, organizaţiile patronale şi sindicale, dar şi organizaţiile societăţii civile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb