Nou protest al sindicaliştilor din Educaţie, la Bucureşti

S.B.
Miscellanea / 9 iunie 2023

Nou protest al sindicaliştilor din Educaţie, la Bucureşti

Sindicaliştii din Educaţie protestează din nou, joi, la Bucureşti, urmând a se strânge în Piaţa Victoriei şi a porni în marş pe străzile Capitalei, informează news.ro.

Sunt aşteptate 20.000 de persoane care vor cere aplicarea gripei de salarizare.

Potrivit autorizaţiei obţinute de sindicalişti din partea Primăriei Capitalei, evenimentul este programat în intervalul 11.00 - 16.00, fiind estimată participarea a 20.000 de persoane.

Potrivit organizatorilor, manifestarea are scopul de a "atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă persinalul din învăţământul preuniversitar şi superior".

Protestul se va derula astfel:

Între orele 11.00 - 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei

Între orele 12.30 - 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei - Bulevardul Nicolae Titulescu - Pod Basarab - str. Grozăveşti - Bulevardul Geniului - Statuia Leu

Între orele 15.00 - 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor

Pe durata protestului, manifestanţii anunţă că vor folosi bannere, pancarte şi mijloace audio.

Încă de la începutul săptămânii, sindicaliştii au precizat că vor organiza un nou protest în Bucureşti pentru a-şi susţine revendicările.

Sindicaliştii se arată în continuare nemulţumiţi de măsurile Guvernului, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a afirmat, joi, că sindicaliştii se aşteaptă la aplicarea în integralitate a grilei de salarizare.

"Pe mine, sincer să fiu, m-ar fi mulţumit aplicarea în integralitate a grilei de salarizare. Aşa cum s-a procedat pentru medici aşa ar fi trebuit să se procedeze şi pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar", a declarat Nistor.

Ultimele date prezentate oficial de către ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arătau că, de la 1 iunie când au fost acordate majorări salariale şi până joi, 21.000 de angajaţi din sistem au renunţat la grevă, 13.500 fiind cadre didactice.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vor obtine ce doresc.La fel si politisti,au un sindicat puternic,care nu vad numai interesele lor si sunt escroci ca si politicienii.

    Acum ăștia ce mai vor?Triplarea salariilor?

    1. Vor salarii mai mari decât acum. Măcar cât are o lepră hidoasă lipitoare de afișe și activistă de partid plătită din bani publici să înjure inamicii Partidului pe net și nu numai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb