Noul program de autostrăzi a fost aprobat în Guvern

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 21 februarie 2007

Premierul doreşte rediscutarea contractului cu "Bechtel"

Executivul a aprobat, ieri, noul program întocmit de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), a anunţat Radu Berceanu, ministrul de resort. Potrivit noii abordări, o mare parte din autostrăzi vor fi concesionate, în vederea construirii şi administrării lor pe o perioadă care va fi stabilită contractual. Ministrul Berceanu a menţionat, de asemenea, că, în prezent, MTCT lucrează la un nou program pentru refacerea reţelei de drumuri naţionale, care are o lungime de 15.400 de km.

Domnia sa a adăugat că astăzi vor fi deschise ofertele pentru selectarea unui antreprenor care să realizeze lucrările pe autostrada Bucureşti-Ploieşti - tronsonul de la km 19+500 la Bucureşti. Câştigătorul va fi ales în circa 10 zile.

De asemenea, va fi înmânat şi ordinul de începere a lucrărilor, firmei care a fost desemnată câştigătoare în toamna anului trecut, finanţarea fiind asigurată pentru circa două-trei luni, a precizat Radu Berceanu.

Referitor la contractul încheiat cu firma "Bechtel" pentru construirea autostrăzii Braşov-Borş, premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Executivul va propune companiei sus menţionate rediscutarea contractului, în vederea "stabilirii unor clauze prin care firma se va angaja să res­pecte termenele prevăzute.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat: "Dacă vrea să lucreze cu noi, trebuie să adăugăm la contract o anexă prin care vor fi stabilite angajamente de realizare a termenelor. Statul român nu face cadouri la firme".

Nemulţumirile legate de stadiul lucrărilor la autostrada Braşov-Borş vor fi prezentate ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, de către premierul ţării, săptămâna viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb