Numărătoarea inversă

Pregătirile pentru alegerea viitorului Preşedinte al SUA au intrat în linie dreaptă. Ultima dezbatere televizată, dintre cei doi candidaţi, a încheiat ritualul inventat de America pentru a ţine locul, în spaţiul politic, luptelor de gladiatori. Ce ştim, înainte de votul urnelor?

Primul şi cel mai important lucru este detaşarea candidatului democrat Barack Obama în cursa cu republicanul McCain. În iunie, cei doi erau cap la cap, cu circa 45-46% sprijin în sondajele preelectorale. Două luni mai tîrziu, Obama luase un avans de 7 puncte procentuale, dar nu reuşise să depăşească graniţa lui 50%. La începutul lui Septembrie, McCain reuşeşte să se apropie de Obama, care îşi menţine urcuşul. În sfîrşit, declanşarea crizei financiare şi confruntarea din arena dezbaterilor televizate decid bătălia în favoarea candidatului democrat: Obama 50,2% - McCain 42%. Diferenţa reală nu este doar de 8%, ci aceea dintre un candidat care a atins pragul critic al susţinerii majoritare şi altul care s-a prăbuşit sub cota cu care a intrat în cursă. Cu doar trei săptămîni rămase din campanie, McCain are suficient timp la dispoziţie doar să-şi scrie discursul de acceptare a înfrîngerii, pe care-l va pronunţa în noaptea americană a alegerilor. Nici măcar o minune nu-l mai poate ajuta prea mult. Cercetările şi sondajele preelectorale, după ultima dezbatere televizată, dacă mai produc surprize, în niciun caz nu sunt în favoarea lui McCain. Ultima dintre ele anunţă posibilitatea ca statul Virginia să dea o majoritate de voturi democraţilor, după 40 de ani de consecvenţă republicană!

Al doilea lucru semnificativ este faptul că tichetul vicepreşedinţilor, chiar dacă a dat un impuls de moment candidatului republican, nu a modificat, în cele din urmă, dinamica şanselor pentru competitori.

În al treilea rînd, se poate constata acum, fără dubii, faptul că temele de campanie nu sunt radical diferite, la sfîrşitul ciclului electoral, faţă de momentul lansării candidaţilor, în urmă cu mai bine de un an. O diferenţă există, totuşi, aceea că acuitatea economică a preocupărilor electoratului a fost împinsă la paroxism. "It"s the economy, dummy!" reprezintă, în cazul alegerilor din acest an, confirmarea deplină a stabilităţii comportamentale, electorale, din America. Orice altă agendă ar fi inventată de specialiştii de campanie rămîne irelevantă. De aceea, candidaţii se întorc la temele fundamentale, atraşi de forţa "gravitaţională" a acestei legi electorale inexorabile. Nu temele lor, ci ale alegătorilor. Decizia votului se concretizează pe proiectele de guvernare concrete, propuse de candidaţi. Din întreaga desfăşurare de forţe a campaniei, oamenii vor să înţeleagă doar care dintre ei este mai credibil şi mai capabil să soluţioneze măcar una dintre problemele mari ale vieţii sale curente. Pentru cei mai mulţi americani, acest lucru înseamnă: accesul la siguranţa locului de muncă, mărimea taxelor, mărimea cheltuielilor pentru asigurări, accesul la credite pentru locuinţă şi bunurile de lungă folosinţă, cheltuielile pentru educaţie ale familiei, resurse şi posibilităţi de ameliorare, chiar şi marginală, a condiţiei curente de viaţă. Personajul care încarnează America acestui tip de alegător, majoritar, a fost pe larg invocat în ultima dezbatere televizată: Joe, ins­talatorul! Visul lui este să cumpere micro-firma unde lucrează, ca angajat, de peste 10 ani. Să treacă de la statutul de "Joe, instalatorul", la cel de "Joe, furnizorul de servicii pentru instalaţii!". Atît pentru Joe, cît şi pentru America, acesta este un pas gigantic. Cel care face diferenţa dintre "ţara visului american" şi oricare altă ţară.

Ca în orice campanie, candidaţii exagerează în discursul lor, mai dau cu oiştea-n gard, în ciuda armatei bine organizate de consilieri şi specialişti ce oferă analizele, exemplele, argumentele şi calculele cu care cei doi candidaţi ies în faţa publicului. Presa serioasă din lume le inventariază pentru cunoştinţa publicului, ba chiar pentru amuzamentul alegătorilor şi al observatorilor. Candidaţii s-au acuzat reciproc de campanie negativă. Adevărul este că amîndoi au colorat discursul public cu asemenea atacuri, din plin. Multă lume s-a întrebat, spre exemplu, dacă eroarea verbală, prin asociere, care a dus la sintagma "Barack Osama", pronunţată în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase emisiuni de analiză ale unui post de televiziune, este atît de inocentă pe cît a fost făcută să pară de prezentator. Ba chiar, într-o circumscripţie din New York, pe buletinele de vot pregătite, numele candidatului democrat este trecut Barack Osama! O greşeală care va fi reparată, desigur, la timp!

Pe cît de clară a devenit, la această oră, imaginea şi potenţialul electoral al candidaţilor la Casa Albă, pe atît de puţin se întrevede profilul viitoarei Preşedinţii americane.

Eu, spre exemplu, aş vrea să ştiu cine va fi "Henry Kissinger-ul" lui Obama, capabil să negocieze retragerea Americii din Irak, pe care a promis-o în campanie.