De la izbucnirea crizei COVID-19 în Constanţa (11 martie), Asociaţia Dăruieşte Aripi a donat mai multor spitale din ţară echipamente de protecţie şi alte lucruri necesare în valoare de peste 200.000 de euro. Toate donaţiile voluntarilor s-au îndreptat din acel moment spre combaterea epidemiei de coronavirus.
Asociaţia nu s-a limitat doar la spitalele de la malul mării, ci a direcţionat materiale de protecţie şi igienă şi altor spitale din ţară, inclusiv Spitalului Colentina din Capitală. La debutul crizei de COVID-19 în Constanţa, Asociaţia Dăruieşte Aripi a suplinit rolul autorităţilor până când acestea au reuşit să se mobilizeze. Dăruieşte Aripi este asociaţia care, printre altele, a construit şi prima secţie de oncologie pediatrică din Constanţa, în cadrul Spitalului Judeţean.
"Văzând situaţia la nivel mondial a răspândirii epidemiei de coronavirus şi cunoscând realitatea din spitalele noastre, sediul nostru fiind în cadrul secţiei de oncologie pediatrică din Spitalul Judeţean Constanţa, în data de 10 martie 2020 am decis să ne implicăm activ în această luptă împotriva epidemiei de coronavirus în România", au declarat reprezentanţii asociaţiei.
"A fost o perioadă extrem de intensă, reuşind să sprijinim atunci când a fost cea mai mare nevoie (...) Am ajutat 23 de unităţi sanitare din România din 7 judeţe: Constanţa, Tulcea, Bucureşti, Prahova, Ialomiţa, Vrancea, Caraş Severin. Donaţiile însumează în perioada menţionată este de 212.582,40 euro. 75% din acest total, adică 160.493 euro, au fost destinaţi spitalelor şi unităţilor de îngrijire din Constanţa", a declarat Alina Pătrăhău - fondator Dăruieşte Aripi, potrivit G4media.ro.