O companie din China vrea să cumpere Petrotel Lukoil

Alexandru Costea
Companii / 20 iulie 2015

O companie din China vrea să cumpere Petrotel Lukoil

O companie chineză a abordat Lukoil pentru a începe discuţiile privind cumpărarea rafinăriei de la Ploieşti a producătorului petrolier din Rusia, potrivit unei scrisori obţinute de Reuters, în contextul în care Petrotel Lukoil este acuzată de procurori de spălare de bani şi evaziune fiscală.

La începutul acestei luni, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au pus sub sechestru o parte din activele Petrotel Lukoil într-o investigaţie privind suspiciuni de spălare de bani - acuzaţii negate de Lukoil, compania cerând implicarea Comisiei Europene în această problemă.

Thomas Mueller, vicepreşedinte al rafinăriei petroliere din cadrul Lukoil, a declarat săptămâna trecută că al doilea producător petrolifer al Rusiei a fost abordat privind o posibilă vânzare a rafinăriei din Ploieşti, însă acesta nu are o astfel de intenţie.

Într-o scrisoare de intenţie cu data de martie 2015, obţinută de Reuters, Ion Epureanu, director general al companiei Kajel Holdings Limited, cu sediul în Insulele britanice Virgine, a oferit Lukoil oportunitatea de a începe negocierile pentru cumpărarea Petrotel Lukoil.

Kajel Holdings a fost mandatat de către China Peace Petroleum Group, cu sediul în Beijing, al cărui site spune că se ocupă, printre alte afaceri, cu importul şi exportul de produse petroliere.

Purtătorul de cuvânt al Lukoil a confirmat primirea scrisorii şi a reiterat că societatea nu are în plan să vândă rafinăria din România, una dintre cele patru care sunt deţinute de compania rusă, care are o capacitate anuală de rafinare de 2,4 milioane de tone de ţiţei.

Contactat prin telefon de agenţia de presă britanică, Epureanu a confirmat conţinutul scrisorii însă a refuzat să mai facă alte comentarii. Reuters nu a putut să contacteze China Peace Petroleum Group din cauza orei târzii din China.

Anul trecut în octombrie, procurori români, poliţia şi inspectorii vamali au făcut percheziţii la birourile Lukoil de lângă Ploieşti într-o investigaţie privind evaziunea fiscală şi spălarea de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.

Ca urmare, Lukoil a închis temporar rafinăria locală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb