O revoluţie anti-totalitară

În 23 octombrie 1956 la Budapesta o manifestaţie oficială s-a transformat într-o insurecţie. Un eveniment aparte, fără echivalent în istorie şi de aceea greu de clasificat. O revoluţie? O insurecţie de eliberare naţională împotriva ocupaţiei sovietice? Nici acum, o jumătate de secol mai târziu, evenimentele de atunci nu pot fi evaluate neutru. Ca şi în cazul revoluţiilor moderne, impactul ideologiilor asupra interpretării evenimentelor nu poate fi limitat. Dar nu numai cercetătorii sunt divizaţi. În funcţie de poziţia celor de atunci societatea maghiară rămâne şi astăzi fracturată. Manifestaţiile anti-Gyurcsany de acum o lună au dat o imagine deformată a evenimentelor: fractura e mult mai profundă. Căci, în octombrie-noiembrie 1956 au existat două Ungarii care au supravieţuit contextului şi se regăsesc şi astăzi, aproape intacte. Nu anticomunismul a divizat atunci Ungaria, ci poziţia faţă de totalitarism şi ocupaţia sovietică. De aceea diferenţele ideologice din câmpul antitotalitar au fost estompate.

Caracterul particular al evenimentelor din 1956 face dificilă clasificarea momentului, iar tipologiile propuse merg de la revoluţia democratică şi liberală, la insurecţia proletară contra stalinismului sau la contrarevoluţie. Pentru François Fejtö, fost marxist fugit în Franţa în 1938, observator atent al aproape unui secol de istorie maghiară (e născut în 1909), principala însuşire a mişcărilor din 1956 rămâne însă antitotalitarismul. Această revoluţie specială a marcat conştiinţele în Est ca şi în Vest. În primul interviu după revoluţia maghiară, Jean Paul Sarte, şef de şcoală şi proeminent intelectual de stânga, declara: "pentru mine, crima nu a fost doar atacul blindatelor asupra Budapestei, ci ceea ce a făcut acesta posibil şi poate necesar (din punctul de vedere sovietic) de cei doisprezece ani de teroare şi imbecilitate". Cutremurul care a paralizat stânga occidentală s-a resimţit în timp. Fără octombrie 1956 nici primăvara pragheză din 1968, nici crearea Solidarno¶ć în 1980 nu ar putea fi gândite.

Efect al destalinizării începute în martie 1953 dar accelerate după al XX-lea congres al PCUS, revoltele din Budapesta au fost anticipate atât de mişcările muncitoreşti de la Poznan, din iunie 1956, cât şi de reacţia intelectualilor maghiari. Încă în octombrie 1955 întreaga conducere a Asociaţiei scriitorilor demisionase pentru a protesta contra cenzurii. Impactul evenimentelor asupra publicului maghiar a fost imens, iar reabilitarea lui Lazlo Rajk şi funeraliile sale din 6 octombrie1956, care adunau deja 200.000 de persoane, dădeau seama despre o stare de spirit revoluţionară. Oportunitatea declanşării revoluţiei a fost oferită de un miting de sprijin pentru reformatorii polonezi, organizat de noile asociaţii studenţeşti în 23 octombrie. Pe 20 octombrie, în Polonia Wladyslav Gomulka tocmai fusese ales prim secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (comunist), iar critica sa dură asupra politicii economice staliniste îl prezenta ca pa un reformator. Victoria reformatorilor polonezi motivat şi mai mult pe cei maghiari, cu atât mai mult cu cât URSS nu intervenise la Varşovia. Contextul era prielnic, iar mai vechiul antistalinism maghiar a simţit momentul debarasării de Matyas Rakoszi şi acoliţii săi. Manifestaţia oficială s-a transformat rapid într-o revoltă, iar revolta într-o revoluţie. Reacţia televizată la cele 16 puncte susţinute de manifestanţi (între care retragerea sovieticilor, multipartidismul şi alegerile libere) a marionetei lui Rakoszi, Ernö Gerö, şi apoi intrarea trupelor sovietice în Budapesta a declanşat insurecţia. Aceasta a durat două săptămâni şi a fost înăbuşită în sânge de armatele sovietice. Noul guvern reformator al lui Imre Nagy nu avea cum să reziste. Bilanţul oficial dădea peste 2500 insurgenţi morţi, dar unele surse vorbesc de 20.000 de victime, la care se adaugă cei peste 1200 maghiari executaţi şi 200.000 de transfugi. Victoria lui János Kádár, omul Moscovei, a fost însă înşelătoare. În 16 iunie 1989 duşmanul său, eroul revoluţiei din 1956, Imre Nagy, a beneficiat de funeralii naţionale. Atunci Ungaria nu mai avea nevoie de revoluţie în 1989; o realizase cu 33 de ani mai devreme.