Obligaţiunile Lăptăria cu Caimac se vor trazacţiona în curând la BVB

A.I.
Piaţa de Capital / 25 noiembrie 2020

Obligaţiunile Lăptăria cu Caimac se vor trazacţiona în curând la BVB

Obligaţiunile emise de Agroserv Măriuţa, compania care deţine brandul Lăptăria cu Caimac, vor intra în curând la tranzacţionare prin Sistemul Multilateral al pieţei, administrat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în condiţiile în care, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, astăzi, emiterea certificatului de înregistrare a titlurilor în acest sens.

La începutul acestei luni, compania a încheiat un plasament privat de obligaţiuni prin care a atras trei milioane euro, cu scadenţa în 2025 şi la o dobândă de 5,25%

În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 20.000 de obligaţiuni negarantate şi neconvertibile în acţiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro. Plasamentul a fost suprasubscris, iar oferta a fost suplimentată, titlurile fiind subscrise de 94 de investitori, atât persoane fizice, cât şi investitori instituţionali.

Fondurile obţinute vor fi folosite pentru dezvoltarea fabricii, pentru extinderea secţiei de producţie şi construcţia unui depozit nou, conform declaraţiilor de la începutul lunii ale lui Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac.

Investiţiile estimate pentru următorii ani se ridică la 16 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb