OCTAVIAN RADU, DIVERTA:  Vânzările de carte au scăzut sub 40 milioane euro

Ziarul BURSA #Cultură / 12 aprilie 2011

Piaţa de carte din ţara noastră, cu excepţia manualelor şcolare şi a cărţilor care se vând cu ziare, a scăzut de la 60 de milioane de euro în 2008 la sub 40 de milioane de euro, a declarat Octavian Radu, proprietarul lanţului de librării Diverta.

Domnia sa a precizat: "Este un obicei ca editorii să declare cifre mai mari decât realizează în realitate. Eu ştiu ce vând eu şi ce raportează editurile în fiecare an la Finanţe. Piaţa este foarte mică, iar vânzările de carte pe cap de locuitor sunt de 7-8 ori mai mici decât în Ungaria sau Polonia".

Potrivit Mediafax, nivelul chiriei medii pe metru pătrat pe care o plăteşte Diverta, de peste 200 de euro pe lună, este mai ridicat decât cel din Ungaria sau Polonia. Octavian Radu susţine: "Vorbim de consumuri de carte de câteva ori mai mici decât în ţările vecine, dar şi de chirii mai mari. Suntem prinşi într-o foarfecă. În condiţiile în care numărul de titluri s-a redus dramatic, la 4.000 pe an, faţă de 8.000 apărute cu doi ani în urmă, iar tirajele au scăzut, la rândul lor, şi eu am rămas cu spaţiile la fel de mari, un minim de aritmetică ce ne spune?".

Domnia sa a arătat că a mizat pe spaţii mari pentru că a fost convins în urmă cu un deceniu că vânzarea de carte va creşte foarte mult, bazându-se pe decalajul mare de consum de carte dintre România şi alte ţări europene.

Octavian Radu crede că în anii următori vânzările de carte vor fi afectate de dezvoltarea accelerată a sistemelor alternative de lectură şi din acest motiv Diverta îşi va mări gama de produse pe care le va comercializa inclusiv cu sticle de vin sau lumânări frumos mirositoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pentru ca dau mai multi bani pe bere decat pe carte. Din acelasi motiv este educatia descurajata sistematic de niste tipi care conduc tara, ei insisi lipsiti de educatie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb