OFA a organizat conferinţa "Tinerii - o soluţie pentru România într-o perioadă a crizelor suprapuse"

F.D.
Miscellanea / 31 octombrie 2022

OFA a organizat conferinţa "Tinerii - o soluţie pentru România într-o perioadă a crizelor suprapuse"

Organizaţia Femeilor Antreprenor din România a organizat pe 28 octombrie, la Târgu Neamţ conferinţa naţională "Tinerii - o soluţie pentru România într-o perioadă a crizelor suprapuse", conform unui comunicat d epresă remis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii SOFIAMAN şi Asociaţia "Ţinutul Zimbrului", au împărtăşit exemple de bune practici din mediul local, relevante pentru atragerea tinerilor.

Astfel, Teodora MIHĂILIASA, fondator SOFIAMAN - un business dezvoltat exclusiv cu capital privat românesc, a detaliat abordarea companiei cu privire la pregătirea tinerilor în sistemul învăţământului profesional şi tehnic, colaborarea cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi cu şcolile/liceele profesionale pentru a asigura formarea corespunzătoare a tinerei generaţii de angajaţi. "Uneori suntem < < învinşi > > chiar de Europa din care facem parte, pentru că nu putem oferi tinerilor salarii ca în Vest. Dar avem şi momente de reuşită".

Teodora Mihăiliasa a propus modificarea legislaţiei, în sensul eliminării plăţii îndemnizaţiei de şomaj imediat după finalizarea studiilor, ci după 6 luni, de exemplu, pentru că în prezent elevii absolvenţi evită să se angajeze imediat după finalizarea studiilor, pentru că este mai uşor să primeşti îndemnizaţia de şomaj, conform perioada maximă permisă, în loc să lucrezi, ceea ce constituie un factor demotivant atât pentru aceştia, cât şi pentru firmele ce caută să angajeze tineri.

Se impune acordarea de stimulente tinerilor nu prin îndemnizaţia de şomaj, ci printr-un bonus oferit după angajare pe durata primului an de exemplu, suplimentar la salariul oferit de angajatori. SOFIAMAN are intern programe de instruire pentru 4 clase de liceal şi 2 de profesională. Implică costuri (materiale şi umane), precum şi efort, iar rezultatul final obtinut nu este prea încurajator: doar 2% se angajează după finalizarea studiilor în fabrică.

Al doilea panel - "Transparenţă şi predictibilitate în relaţiile de muncă", moderat de Corneliu BENŢE, Preşedinte UNELM - Uniunea Naţională a Experţuilor în Legislaţia Muncii, a trecut în revistă implicaţiile modificărilor aduse legislaţiei muncii prin transpunerea directivelor 1152/2019 şi 1158/2019. Noile modificări ale Codului muncii vizează forma noului contract de muncă; informarea salariaţilor; concediul paternal; concediul de îngrijitor, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb