Oferta post-electorală

Nu este prea devreme să ne ocupăm de ce va fi după alegerile prezidenţiale?, se vor întreba, pe bună dreptate, aceia care numără multele necunoscute politice, rămase în joc, pînă la iarnă. La ora aceasta, nu ştim nici măcar dacă Traian Bă­­sescu va candi­da sau nu! Să fim serioşi! Traian Băsescu este pe traiectoria optimă pentru al doilea mandat, cu vreo cîţiva kilometri buni înaintea plutonului de urmăritori, care nu par să dea semne că pot reacţiona în timp util, la evadarea lansată de purtătorul tricoului portocaliu. Dacă nimic nu se schimbă în peisajul cursei, Traian Băsescu va trece singur linia de sosire, mult înaintea celor cu care, oficial, a plecat în acelaşi timp, de la linia de start! Şi, pe urmă? Aceasta-i întrebarea!

Primul dintre răspunsurile posibile este unul simplu, perfect adaptat "practicii politice" de pe meleagurile noastre mioritice; vorba orbului: "om trăi şi "om vedea! Să se vadă Traian Băsescu cu un nou mandat la Cotroceni, pentru alţi cinci ani, că pe urmă o să aibă tot timpul din lume să caute soluţii la problemele pe care i le va pune realitatea pe agendă! Iar, acolo unde nu sunt soluţii, se aplică strategia fundamentală a oricărui politician de succes în lumea de astăzi: "Zăpăceşte-i, tromboneşte-i, hrăneşte-i cu iluziile după care sunt atît de înfometaţi; după care îţi vor ciuguli cu toţii din palmă!" Populismul, cu populism se creşte, iar cine a gustat o dată din ciorba de tacîmuri de peşte, asezonată cu tot soiul de ierburi şi legume, mai vine şi a doua oară la cazanul cu pricina, mai ales dacă foamea creşte, iar altă ofertă mai bună nu există!

Al doilea scenariu, mult mai aproape de profilul candidatului principal, este bazat pe ideea unor măsuri excepţionale. Dacă Traian Băsescu nu a ezitat să folosească invalidarea sa din funcţia prezidenţială, printr-un referendum relativ slab, ca reprezentare, ca pe un argument forte, ca pe o învestitură cu puteri suplimentare, faţă de prevederile constituţionale, aproape ca pe o "misiune" ce i-a fost dată de popor, în lupta cu balaurul "sistemului ticăloşit", atunci este uşor de imaginat cum vor suna primele cuvinte ale discursului de reînvestitură pe care Preşedintele le va rosti în seara anunţării victoriei. Sintagma cheie ar putea fi undeva, dincolo de "misiune istorică" şi chiar de "împuternicitul unic şi suveran al puterii, cu voinţa alegătorilor şi a lui Dumnezeu!" În această variantă, nici nu prea contează ce va întreprinde practic, noul Preşedinte, atîta vreme cît va putea spune, fără să clipească şi fără să fie contrazis de vuietul străzii, că tot ceea ce face este doar expresia nemijlocită şi benefică a "voinţei poporului"! Modelul Chavez este ilustrativ. De aici pînă la explorarea altor formule "originale", de tipul unei "semi-dictaturi democratice de tranziţie" nu mai este decît un pas. Nici măcar unul prea mare, mai ales că există şanse ca în primele sale faze de instalare, noul regim să fie susţinut cu entuziasm, nu doar de votanţii direcţie ai Preşedintelui, ci şi de o bună parte dintre cei speriaţi de degradarea rapidă a vieţii lor economice şi sociale, de corurile de "intelectuali ai salvării naţionale" şi de tot felul de alţi ţuţări ai puterii, din care se găsesc, întotdeauna, din belşug!

A treia variantă este una constructivistă. Chiar şi Cheops, care a avut îndrăzneala să viseze Marea Piramidă, a avut nevoie, pentru a o vedea realizată, de expertiza marelui său arhitect şi vizir Hemiunu. Cine ar putea juca acest rol, în varianta autohtonă a unui proiect destinat, desigur, istoriei, rămîne de văzut. Foarte probabil că, în acest caz, formula "guvernării tehnocratice" este mult mai probabilă decît în oricare altă situaţie. Preşedintele poate, în sfîrşit, să se ridice deasupra partidelor, chiar dacă pentru asta va trebui de fapt să le slăbească şi să le tăvălească prin praful propriei lor neputinţe.

În sfîrşit, există şi varianta Preşedintelui "învins de criză", chiar şi dacă va fi reales. Deşi Traian Băsescu a cochetat cu această posibilitate ca una dintre cele care i-ar putea asigura ieşirea din cursă, în ultimul moment, este clar că ea poate fi folosită şi în cazul în care condiţiile economice de securitate a populaţiei derapează şi ies în decor, iar Preşedintele s-ar putea vedea confruntat cu toată nemulţumirea populară adunată împotriva sa. Chiar dacă ar fi o ieşire din scenă "prin sărindar", tot ar fi mai bună decît o confruntare directă cu mînia dezlănţuită a străzii.

Bine, dar o variantă optimist-decentă, nu este posibilă? Ceva, de tipul: "Preşedintele, folosind forţa noului mandat, ordonează spaţiul politic într-o formulă care scoate ţara din criză, lăsînd moştenire istoriei singurul mandat, post-decembrist, al reuşitei, pentru a intra în Panteonul celor care au dreptul să se bucure de recunoştinţa veşnică a Patriei!"; Ba da, este posibil, pentru că România este ţara tuturor posibilităţilor. Problema ar fi doar a probabilităţii ca o astfel de posibilitate să devină realitate!

Şi dacă, totuşi, Traian Băsescu nu mai intră în competiţie sau o pierde la linia de sosire? Atunci, toate scenariile de mai sus rămîn valabile! Singura deosebire constă în aceea că se mai adaugă unul - supravieţuirea democratică a României, chiar dacă, undeva, doar la limita dintre decenţă şi "originalităţi locale".