Oficial BCE: "Băncile greceşti nu pot face faţă intrării ţării în incapacitatea de plată"

Marius Constantin
Internaţional / 16 iunie 2015

Băncile greceşti sunt solvabile şi pot rezista nivelului ridicat de stres, dar vor apărea probleme dacă guvernul elen intră în incapacitatea de plată, a declarat, în Parlamentul olandez, Klaas Knot, membru al consiliului guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană (BCE), citat de Reuters.

Totodată, Knot a precizat, în faţa parlamentarilor olandezi, că în cazul unui default, obligaţiunile băncilor din Grecia nu mai pot fi acceptate ca garanţii pentru creditele oferite de BCE.

Negocierile dintre Grecia şi creditorii săi s-au încheiat duminică, înregistrând un nou eşec, cu două săptămâni înainte de termenul la care Grecia va trebui să ramburseze 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Klaas Knot a refuzat să facă speculaţii despre consecinţele intrării Greciei în incapacitatea de plată, declarând că "se pot întâmpla mai multe lucruri".

"Atât timp cât incapacitate de plată nu se produce şi atât timp cât există şansa unui acord între creditori şi Grecia, garanţiile vor fi evaluate la valoarea normală", a conchis Klaas Knot, membru al consiliului guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb