OLANDA: Poliţia a închis şi izolat clădirea parlamentului după o falsă ameninţare cu bombă

J.P.
Internaţional / 25 martie 2021

Poliţia a închis şi izolat clădirea parlamentului după o falsă ameninţare cu bombă

Poliţia olandeză a anunţat joi după-amiază că parlamentul şi zona din jurul său din Haga au fost izolate după o ameninţare cu bombă, care în cele din urmă s-a dovedit a fi falsă, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Poliţia din Haga a anunţat la puţin timp după ora locală 18.00 (17.00 GMT) că a încheiat investigaţiile şi că nu a fost descoperit nimic. Cu o oră mai devreme poliţia anunţase că efectuează investigaţii la faţa locului, fără a furniza alte amănunte.

Jurnaliştii au scris pe Twitter că li s-a spus să părăsească clădirea, unde aşteptau o conferinţă de presă despre reluarea convorbirilor privind formarea unui guvern după alegerile naţionale de săptămâna trecută.

Aceste convorbiri au fost suspendate mai devreme în cursul zilei, după ce unul dintre negociatorii şefi a arătat involuntar un document despre principalele linii de negociere unui fotoreporter, notează Reuters.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb