OLTCHIM SUB DEVIZA "FORTIUS QUO FIDELIUS" Surpriza lui Zaremba pentru Diaconescu: nu poate lua decizii fără acordul PCC

ALINA TOMA şi ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie 2012

Dan Diaconescu (stânga) îi explică lui Remus Vulpescu (dreapta) că nu este un sărăntoc şi că are banii pentru Oltchim.

Dan Diaconescu (stânga) îi explică lui Remus Vulpescu (dreapta) că nu este un sărăntoc şi că are banii pentru Oltchim.

Acţionarul minoritar PCC deţine, împreună cu offshore-ul cipriot Nach­bar Services, cu care acţionează concertat, aproape 33% din acţiunile Oltchim. Astfel, PCC controlează, conform statutului companiei vâlcene, politica economică a combinatului, a declarat, vineri, Wojciech Zaremba, reprezentantul în România al companiei germane.

Statutul Oltchim prevede că orice decizie importantă se ia cu două treimi din acţiunile combinatului, PCC SE şi Nachbar au 32,83%, iar free-float-ul este în jur de 12%. Ca să fie sigur pentru aprobarea deciziilor sale cu privire la activitatea combinatului, Dan Diaconescu ar trebui să mai cumpere aproape 12% din acţiunile Oltchim.

Cu PCC-ul în coastă, Dan Diaconescu va mai avea de rezolvat problema datoriilor de peste 700 milioane de euro ale Oltchim, pe care va trebui să le plătească în perioada următoare.

La acestea se adaugă capitalul de lucru necesar repornirii combinatului (circa 40-60 milioane euro) şi investiţii de circa 100 milioane de euro (mediu, retehnologizare etc).

În prezent, nu există niciun plan de eşalonare a plăţii datoriilor Oltchim. Creanţele AVAS şi Electrica (care totalizează 400 milioane de euro) au rămas nevândute, iar Dan Diaconescu va trebui să le plătească. AVAS şi Electrica deţin titluri executorii pe aceste creanţe.

Întrebat de ziarul BURSA cum o să se descurce cu datoriile combinatului, jurnalis­tul ne-a răspuns: "Voi negocia cu AVAS, cu Electrica SA, cu băncile şi cu furnizorii o modalitate de eşalonare a acestor datorii. Eu sunt optimist şi cred că datoriile pot fi reeşalonate. Important este să repornim combinatul, să plătim salariile, materia primă şi să avem comenzi. Dacă nu voi reuşi eşalonarea plăţilor şi creditorii cer plata datoriilor, evident că va trebui să cer insolvenţa Oltchim pentru a mă proteja".

Insolvenţa este viitorul prevăzut pentru noul proprietar al Oltchim, în lipsa achiziţiei creanţelor AVAS şi Electrica, de mai mulţi analişti şi avocaţi, precum Ionel Blăncules­cu, Gheorghe Piperea şi chiar Remus Borza.

Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a comentat acest scenariu, vineri: "AVAS şi Electrica nu vor fi creditori de rea credinţă, să ceară banii imediat. Este evident că aceste creanţe, ca de altfel toate datoriile combinatului, pot fi plătite numai dacă Oltchim va fi restructurat".

Dan Diaconescu şi subscripţia publică

Dan Cristian Diaconescu a participat în nume propriu la licitaţia pentru combinatul Oltchim, întrucât societatea cu care dorea să fie prezent nu este încă în funcţiune, potrivit declaraţiilor jurnalistului.

Domnia sa a dat asigurări că are, în prezent, banii necesari ca să finanţeze activitatea combinatului, fiind vorba de o linie de credit bancar de 250 de milioane de euro, cu ajutorul căreia va participa şi la celelalte privatizări - Tarom, Trans­gaz, CFR Marfă, Poşta Română, Hidroelectrica.

În plus, jurnalistul a spus că va înfiinţa Societatea Proprietatea Poporului Dreptate Demnitate SA şi va aduna banii prin subscripţie publică pe Bursă.

Într-o declaraţie plină de culoare, domnia sa ne-a precizat: "Vrem să participe poporul la această privatizare. Ne-au contactat oameni care vor să intre în această societate - cu un goblen, cu un mileu".

Să sperăm că este un joc de cuvinte "mil. Leu" - "mileu", iar nu un joc de cuvinte "goblen" - "gobelin", ca să nu ajungem cu Oltchim direct la Hogwarts, şcoala lui Harry Potter, care apelează, pentru plăţi, la banca gobelinului Gringott - singura bancă a lumii vrăjitorilor.

Apropo: deviza băncii gobelinilor este latinescul "Fortius Quo Fidelius", care înseamnă "Forţă prin loialitate", foarte potrivită cu întreaga întâmplare a privatizării Oltchim.

Întrebat dacă va avea succes cu această subscripţie, având în vedere faptul că jocul pe Bursă nu este foarte popular, iar anul trecut oferta Petrom care se anunţa un succes a eşuat răsunător, Dan Diaconescu ne-a spus: "Ce, noi suntem Petrom? Noi suntem Partidul Poporului şi cu siguranţă vom avea succes. Cred că oricare român va pune câte 100 de euro pentru averea poporului. Totuşi, dacă nu vom reuşi cu această subscripţie, vom găsi altă metodă".

După câteva ore însă, Dan Diaconescu a precizat: "Acţiunile le voi da, într-o formă sau alta, către angajaţii Oltchim. Când firma care va deţine efectiv acţiunile, procedurile de înfiinţare a ei durează cam 90 de zile, vreau să dau la propriu Oltchimul înapoi".

Pentru o subscripţie publică, Dan Diaconescu are nevoie de un prospect şi să-şi asigure distribuţia ofertei, cerinţe minimale despre care pare că nu are habar. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că, având în vedere că face apel la economiile populaţiei, unii consideră că ar fi nevoie şi de un aviz CNVM, ceea ce mai complică puţin lucrurile.

Jurnalistul Radu Moraru, care a lansat, la începutul anului, o astfel de operaţiune pentru finanţarea Naşul TV, a scăpat de corvoada obţinerii avizului CNVM pe pros­pect, după ce arbitrul pieţei de capital a precizat, la solicitarea ziarului BURSA, că subscripţia publică pentru înfiinţarea unei companii, contrar opiniei generale, nu ar ţine de legislaţia pieţei de capital. Dan Diaconescu nu înfiinţează, însă, o societate prin subscripţia pe care a anunţat-o, astfel că avizul autorităţii pieţei de capital ar putea să îi fie necesar (desigur, dacă CNVM nu intervine cu vreo altă originalitate).

Despre misteriosul investitor strategic interesat de Oltchim, Dan Diaconescu a evitat în mai multe rânduri să dea detalii. Domnia sa a spus că este interesat doar de un joint-venture cu partenerul strategic, şi nu să vândă combinatul.

Zaremba şi Vuza nu-l iau în serios pe Diaconescu

Reprezentantul PCC şi omul de afaceri Ştefan Vuza, competitorii jurnalistului în privatizarea Oltchim, nu-l iau în serios pe Dan Diaconescu, motiv pentru care nu întrevăd un viitor strălucit pentru combinat. Ei au anunţat că nu vor contesta rezultatul privatizării, despre care au spus că a fost un proces transparent şi corect, dar au pus la îndoială capacitatea jurnalistului de a susţine financiar Oltchim-ul şi de a scoate combinatul din impasul în care se află.

Wojciech Zaremba a declarat: "Cred că am asistat, în timpul privatizării, la un spectacol politic. Este păcat. Oltchim este o companie importantă, care se află într-o situaţie extrem de dificilă şi are nevoie de un investitor serios. Eu sper ca Dan Diaconescu să ia în serios problema Combinatului şi să aibă sau să găsească resursele financiare pentru acoperirea datoriilor de peste 700 milioane de euro".

Ştefan Vuza, care a participat la privatizarea Oltchim prin Aisa Invest şi Chimcomplex, a spus că Dan Diaconescu nu ştie ce vorbeşte, că este total străin de indus­tria petrochimică, şi estimează că procesul de privatizare a Combinatului vâlcean va fi reluat, în cel mult un an.

Numeroşi oameni de afaceri au observat că privatizarea ar fi trebuit să fie condusă şi după criterii de eligibilitate, interzicând anonimitatea finanţatorilor.

Are sau nu are bani Diaconescu pentru Oltchim?

Mai mulţi politicieni şi analişti şi-au exprimat, vineri, îndoiala că Dan Diaconescu are banii necesari să cumpere pachetul majoritar de la Oltchim şi să mai şi plătească datoriile de peste 700 milioane de euro ale combinatului.

Această ipoteză a fost alimentată de un schimb de replici dintre Dan Diaconescu şi şeful OPSPI, după ce jurnalistul a fost desemnat câştigătorul licitaţiei de vineri pentru cumpărarea acţiunilor deţinute de stat la combinatul vâlcean.

Remus Vulpescu l-a anunţat pe Dan Diaconescu că este aşteptat, astăzi, la ora 10.00, să semneze contractul de privatizare şi să plătească cele aproximativ 45 milioane de euro pentru acţiunile achiziţionate. Domnul Diaconescu a părut surprins şi bulversat de rapiditatea cu care trebuie efectuată tranzacţia, întrebând de ce trebuie să semneze contractul astăzi şi tot astăzi să şi plătească.

Domnul Vulpescu l-a lămurit că, prin oferta cu care a câştigat licitaţia, domnia sa s-a angajat să plăteas­că banii pentru acţiunile Oltchim în ziua semnării contractului, nu în ziua transferului dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar al companiei. Contractul care trebuie semnat astăzi este ataşat caietului de sarcini.

Dan Diacones­cu a afirmat că acel contract este un draft şi că îi lipsesc o serie de elemente. Remus Vulpescu a precizat că documentului respectiv îi lipseşte doar preţul şi a precizat că termenul maxim de semnare a contractului este de zece zile.

Jurnalistul şi-a revenit apoi la ritmul verbal obişnuit, declarând: "Este o victorie a poporului român. Pentru bani avem un acreditiv des­chis de 250 milioane de euro şi sunt bucuros că după câştigarea Oltchim ne mai rămân bani pentru Tarom şi alte privatizări. Partenerul nostru (n.r. marele investitor din domeniul petrochimiei la care s-a referit jurnalistul toată săptămâ­na trecută) ne va ajuta în managementul combinatului şi în vânzarea produselor petrochimice. Nu pot să vă spun cine este pentru că sunt tratate de confidenţialitate".

În ciuda reacţiei iniţiale a lui Dan Diaconescu, Remus Vulpescu a declarat, vineri seară, că nu are motive să creadă că Dan Diaconescu nu şi-ar putea onora contractul: "Nu a fost descoperită nicio îndoială cu privire la posibilitatea acestuia de a-şi onora propunerea făcută. Dacă aveam cea mai mică îndoială asupra ofertei sale, nu îl desemnam adjudecatar. Am verificat documentele. Ne arată un nivel de siguranţă care nu poate veni decât din posibilităţi financiare foarte serioase".

Şeful OPSPI a adăugat, într-o emisiune televizată, că Dan Diaconescu nu a făcut niciodată vreun secret că ar avea în spate o susţinere financiară şi că este foarte posibil să vină în spatele lui un gigant.

Ponta: "Câştigătorul Oltchim să vină în maxim 10 zile cu banii, altfel este infracţiune"

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că aşteaptă ca Dan Diaconescu să se prezinte în maxim zece zile cu banii, adăugând că, în caz contrar, este vorba de o infracţiune.

Domnia sa a subliniat: "Eu vreau să atrag atenţia că oricine a venit, a participat la licitaţie şi nu are aceşti bani suportă rigorile legii şi mai ales pune în pericol locurile de muncă pentru mii de oameni. Noi am ţinut până acum Oltchimul, deşi aţi văzut ce s-a întâmplat în guvernarea trecută, iar pentru noi, important este cum salvăm locurile de muncă şi cum facem ca Oltchim să funcţioneze în continuare. Nu e o chestie de joacă şi nici nu e o ches­tie de campanie electorală. E vorba de mii de oameni acolo şi de o societate comercială extrem de importantă pentru români".

Întrebat dacă, în opinia sa, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, nu dispune de banii respectivi, premierul a răs­puns că nu are dreptul să se pronunţe "pe nimic de acest gen", adăugând că, dacă jurnalistul se achită de obligaţiile pe care şi le-a asumat odată cu depunerea ofertei, "va fi felicitat".

În replică, vineri seară târziu, Dan Diaconescu a declarat (bineîn­ţeles, la o emisiune televizată): "Voi trimite banii Guvernului în cel mult 10 zile, dacă nu intervine ceva. O parte merg către salarii şi alta către reluarea activităţii".

Domnia sa a afirmat că deţine banii pentru achiziţie şi că îi va plăti exact când i-ar fi plătit şi PCC, dacă ar fi câştigat licitaţia pentru Oltchim: "Până acum, am fost criticat că sunt bogat, acum că sunt sărăntoc. Vulpescu m-a întrebat când plătesc şi am spus că voi plăti când ar fi plătit PCC-ul. După ce fac viramentul bancar, voi striga după Ponta să-mi dea acţiunile. Pentru că acestea vor intra în proprietatea mea, în februarie".

Tot vineri, după ce a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat la combinatul vâlcean, domnul Diaconescu a cerut sprijinul OPSPI pentru a putea negocia cu OMV Petrom achiziţia rafinăriei Arpechim, pe care o consideră vitală pentru viitorul Oltchim.

Şeful OPSPI a anunţat, vineri, că va propune Guvernului să aprobe o hotărâre prin care banii încasaţi din vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al Oltchim să fie viraţi combinatului, cu titlu de împrumut. Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru vânzarea acestor acţiuni, a fost extrem de încântat de propunere.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Slatina, cu ocazia unei vizite la TMK Artrom, că şi-ar fi dorit ca tot o companie rusă să fi fost cea care să fi investit şi la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Potrivit Mediafax, domnia sa a precizat: "Mi-aş fi dorit ca şi la Oltchim să fi avut un mare investitor din Rusia. Nu s-a putut de data aceasta, mă gândesc în primul rând, aşa cum mă gândesc şi aici, la Slatina, la siguranţa locurilor de muncă, pentru cei de acolo, şi la semnalul pozitiv pentru economia României, care are nevoie de semnale pozitive, şi mai puţin de spectacole mediatice care nu ţin nici de foame, nici de frig, şi nici nu ne-ajută să mergem mai departe".

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, vineri, că PDL propune stoparea procesului de privatizare de la Oltchim. Adriean Videanu a precizat: "PDL vine cu două soluţii care ar trebui aplicate: stoparea acestui proces de privatizare care este mostra de incompetenţă a actualului Guvern şi imediat demarate procedurile pentru următoarele variante de privatizare: unu - conversia creanţelor AVAS şi Electrica SA faţă de Oltchim şi vânzarea pachetului rezultat de acţiuni în privatizare şi doi - conversia în acţiuni a tuturor creanţelor societăţilor cu capital majoritar de stat şi vânzarea în privatizare a întregului pachet de acţiuni rezultat".

În opinia domniei sale, neconvertirea creanţei în acţiuni nu avantajează decât acţionarul minoritar şi dezavantajează statul român. "Soluţia luată de Guvernul Ponta este soluţia optimă dacă se doreşte vânzarea la preţ mic şi eventual cu destinaţie a acţiunilor Oltchim", a apreciat politicianul.

În opinia liderului PDL, "lichidarea sau insolvenţa urmate de faliment sunt iminente dacă nu se intervine de urgenţă".

Sâmbătă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a arătat, într-un comunicat, că PDL nu a făcut nimic pentru situaţia Oltchim, preferând să căpuşeze compania de stat.

Domnia sa afirmă: "Guvernarea USL a abordat cu seriozitate problemele de la Oltchim şi a încercat, în doar patru luni şi în interiorul acordului negociat de PDL cu FMI, să găsească cea mai bună rezolvare a situaţiei găsite. Aceasta nu se numeşte neapărat Dan Diaconescu, ci un investitor privat care să se achite rapid de o serie de sarcini extrem de clare: să plătească salariile angajaţilor şi să menţine locurile de muncă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb