Încetinirea importurilor chineze, volatilitatea pieţelor valutare şi scăderea preţului materiilor prime au determinat Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) să-şi reducă cu o jumătate de punct procentual estimările privind creşterea comerţului mondial în 2015, transmite EFE, conform Agerpres.
Potrivit unui raport publicat ieri, economiştii OMC estimează că, în acest an, comerţul mondial va înregistra o creştere de 2,8%, urmată de un avans de 3,9% în 2016, în condiţiile în care, în luna aprilie, prognozau o creştere a schimburilor comerciale mondiale de 3,3% în 2015 şi un avans de 4% în 2016.
Este pentru a treia oară în ultimele 12 luni când OMC îşi revizuieşte estimările referitoare la evoluţia schimburilor comerciale mondiale. În prima fază, OMC miza pe o creştere a comerţului mondial de 5% în 2015, însă această prognoză a fost revizuită la 4% în luna septembrie a anului trecut şi la 3,3% în aprilie anul curent.
"Aceste revizuiri reflectă o serie de factori care au afectat economia globală în prima jumătate a lui 2015, incluzând scăderea importurilor în China, Brazilia şi alte economii emergente, scăderea preţurilor petrolului şi ale altor materii prime, precum şi fluctuaţiile semnificative ale cursului de schimb ale principalelor valute", se arată în raportul OMC.
Schimburile comerciale sunt un indicator al stării de sănătate a economiei mondiale. "Comerţul poate acţiona ca un catalizator pentru creşterea economică. Într-o perioadă de incertitudine, creşterea comerţului ar putea ajuta la revigorarea economiei globale", a apreciat directorul general al OMC, Roberto Azevedo.
Dacă noile prognoze ale OMC se vor adeveri, 2015 va fi al patrulea an consecutiv în care comerţul mondial va înregistra o creştere mai mică de 3%. În 2012, schimburile comerciale mondiale au sporit cu numai 2,2%, urmând un avans de 2,5 atât în 2013, cât şi în 2014, sub media de 5,1% înregistrată după 1990.