OMS consideră ''statistic irelevante'' cazurile de reinfectare cu COVID-19

G.U.
Miscellanea / 8 septembrie 2020

OMS consideră ''statistic irelevante'' cazurile de reinfectare cu COVID-19

Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a precizat că până acum "sunt irelevante din punct de vedere statistic" cazurile de reinfectare cu noul coronavirus în întreaga lume, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"Dintre cele peste 26 de milioane de contagieri contabilizate în lume au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puţin relevante. În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite ţări", a subliniat luni experta americană în cadrul unei conferinţe de presă.

Van Kerkhove a precizat că până acum s-a dovedit că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat după una sau două săptămâni anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deşi nu se ştie cât durează aceasta.

"Vedem rezultate încurajatoare şi că răspunsul (imunologic) durează mai multe luni, însă nu au trecut decât opt luni de la declanşarea pandemiei şi nu ştim cât va putea dura", a recunoscut ea.

În cazurile de reinfectare verificate, printre care şi cel al unei paciente din Hong Kong ce călătorise în Spania cu puţin timp înainte de a dezvolta pentru a doua oară infecţia COVID-19, experţii investighează ce tip de anticorpi s-au format în organism după contractarea virusului prima dată şi după contractarea a doua oară, a precizat experta OMS.

Întrebată despre măsurile pe care trebuie să le implementeze şcolile pentru a garanta o reîntoarcere în siguranţă a elevilor, Van Kerkhove a precizat că "fiecare şcoală trebuie să aibă un plan specific pentru a trata copiii ce prezintă boli respiratorii, febră sau COVID-19 şi pentru a urmări persoanele cu care au intrat în contact".

"Important este ca planurile să fie cât mai clare posibil şi să se comunice cât mai bine cu părinţii pentru ca aceştia să ştie ceea ce trebuie să facă şi când", a încheiat Van Kerkhove.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. voi oms cu , covidul vostru sinteti irelevanti si necredibili . sinteti niste marionete in mainile lui gates , cel care va si plateste .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb