Omul de afaceri Remus Truică, la DNA

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 13 noiembrie 2015

Omul de afaceri Remus Truică a fost citat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD, după ce DIICOT şi-a declinat competenţa în acest caz în favoarea DNA.

El ar fi fost chemat de procurori pentru prelungirea măsurii controlului judiciar, potrivit unor surse judiciare.

Iniţial, Remus Truică a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani.

De asemenea, Truică a fost pus sub control judiciar, iar pe averea sa (conturi bancare, terenuri şi imobile, inclusiv casa din Snagov) a fost instituit sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 35 milioane euro.

În acelaşi dosar, fosta soţie a lui Truică, Irina, este urmărită penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălare de bani.

Alte 27 de persoane s-au ales cu dosar penal, printre care se află fostul senator Sorin Roşca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu, precum şi foşti şi actuali directori ai BRD, Sorin Popa (fost vicepreşedinte BRD), Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ştefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceauşu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu.

Conform DIICOT, la sfârşitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât şi cele emise de BNR, unor persoane fizice şi/sau societăţi comerciale, activitatea infracţională concretizându-se în obţinerea unor importante sume de bani din săvârşirea subsecventă a unor infracţiuni de înşelăciune.

Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro, potrivit DIICOT.

Doi dintre liderii grupării, folosindu-se de funcţiile deţinute în cadrul BRD, au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane subordonate şi aflate în raporturi de muncă cu banca, persoane care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora, au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul dintre credite nu erau îndeplinite condiţiile minime impuse de normele de creditare şi că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate, potrivit procurorilor DIICOT.

Remus Truică a beneficiat de 15 dintre cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb