OMV Petrom a finalizat achiziţia celui mai mare operator de staţii de încărcare maşini electrice din România

F.D.
Piaţa de Capital / 31 mai

OMV Petrom a finalizat achiziţia celui mai mare operator de staţii de încărcare maşini electrice din România

OMV Petrom, producător integrat de energie din sud-estul Europei, a finalizat achiziţia Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare şi perspective de creştere la aproximativ 650 până în 2026, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei şi Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe.

La sfârşitul primului trimestru din 2024 existau circa 300 de puncte de încărcare în reţelele OMV şi Petrom.

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare şi marketing a afirmat: "Prin finalizarea acestei achiziţii, OMV Petrom devine cel mai mare jucător în domeniul mobilităţii electrice din România. Ambiţia noastră este ca până la sfârşitul acestui an să avem instalate 1.000 de puncte de încărcare în România, Bulgaria, Serbia şi Moldova. Ne dorim sa rămânem prima opţiune pentru clienţii noştri şi să ne consolidăm poziţia de lider în România pe segmentul de mobilitate".

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. La ce preț?

    Tot dublu, cum a luat home Base- urile pe vremea lui Pozsgai? 

    Este și paraindarat? 

    E adevărat ca Auchan a dat "prime" de 200000 euro? 

    Beneficiari cine au fost??? 

    Se mai colectează bani din statii ptr Viena? 

    Care este filiera....Aceeași? 

    Etc

    1. Prea te plangi, ai o solutie mai buna decat SNP?

      da. Conducere profesionista, cu contract de management. Evaluat anual.

      Cu target de atins si plata corecta.

      Iar cei care sunt azi in CA ., oameni politici cu pregatine nula in domeniu dar plati de 5000 euro/ sedinta , sa treaca la munca la privat. 

      schengen.... pe post de injuratura

    ma mir ca n-au aparut inca cei cu to the moon :))

    1. SNP To the Moon

      soon

      Macar spre 1

    nice, se pozitioneaza bine pe piata energiei electrice.

    1. Se zice NIS

      ???? 

    omv noul proprietar dinamo bucuresti?

    1. nu merge , ca se supara Hagi.

      Au contract de finantare 

    Super comentarii! Bv. băieți, radio-șanțo-bursier!

    1. In comparatie, comentariile tale sunt pe subiecte bursiere:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb