OMV Petrom a vândut distribuitorul de gaze Petrom Distribuţie Gaze

Ziarul BURSA #Companii / 11 iulie 2013

Cumpărătorul - Ligatne - este reprezentantă de Alexandru Bucşă, fost director financiar al Oltchim, director general Gaz Sud şi fost vicepreşedinte Rompetrol

Compania petrolieră OMV Petrom (SNP) a vândut participaţia de 99,99% pe care o deţinea în firma Petrom Distribuţie Gaze către Ligatne, controlată de o firmă omonimă înregistrată în Cipru.

"Decizia corespunde strategiei OMV Petrom de a optimiza operaţiunile de downstream în vederea îmbunătăţirii eficienţei. Părţile au agreat sa păstreze confidenţialitatea valorii tranzacţiei. Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de aprobarea prealabilă a Consiliul Concurenţei", potrivit unui comunicat al OMV Petrom.

Firma care deţine Ligatne este acţionar majoritar şi al firmelor Gaz Sud şi Grup Dezvoltare Reţele.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, Ligatne este reprezentantă de Alexandru Bucşă, fost director financiar al Oltchim în 2011. Bucşă este director general al Gaz Sud şi a lucrat timp de zece ani în grupul Rompetrol.

În urma acestei tranzacţii OMV Petrom va ieşi din activitatea de distribuţie a gazelor către consumatorii finali şi se va concentra pe furnizarea de gaze către clienţii comerciali şi industriali.

Petrom Distribuţie Gaze a fost înfiinţată în 2007. La sfârşitul anului trecut, reţeaua de distribuţie a Petrom Distribuţie Gaze avea o lungime totală de circa 1.000 kilometri şi deservea peste 21.000 de clienţi, în principal localizaţi în zonele învecinate oraşelor Bucureşti şi Timişoara.

OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb