• Compania austriacă a plătit un miliard de euro pentru 8,6% din "Mol"
Compania petrolieră austriacă OMV AG, cea mai mare din Europa Centrală, şi-a majorat cota deţinută la "Mol" Nyrt., cea mai mare rafinărie de ţiţei din Ungaria. Acum, OMV deţine 18,6% din "Mol", faţă de 10%, cât controla anterior.
OMV a cumpărat 8,6% din "Mol" în schimbul sumei de circa un miliard de euro (1,35 miliarde de dolari), iar prin majorarea participaţiei urmăreşte să-şi menţină poziţia de lider în industria petrolieră, care se consolidează.
"Prin majorarea participaţiei la
Luând în calcul o eventuală alianţă, aceştia au adăugat: "În condiţiile actuale, înţelegem să iniţiem discuţii cu managementul companiei
Anunţul OMV vine la trei zile după ce oficialii "Mol" au precizat că societatea a răscumpărat acţiuni ca să reducă numărul titlurilor aflate în circulaţie. "Mol" a cumpărat 938.633 de acţiuni proprii, la un preţ mediu de 25.528 forinţi (103 euro) fiecare, deţinând acum 3,08 milioane de titluri.
În ce priveşte achiziţiile OMV, "Vienna Capital Partners Unternehmensberatungs" AG, companie austriacă de investiţii, a vândut către aceasta o parte din cota sa de 6,2% din "Mol", diminuându-şi participaţia la mai puţin de 5%. O altă cotă a fost preluată de către OMV de la Megdet Rahimkulov, fost director executiv al "Gazprom" şi, totodată, cel mai bogat om din Ungaria.
OMV se aşteaptă ca numărul fuziunilor şi achiziţiilor din industria petrolieră să crească. Dacă OMV ar fuziona cu "Mol", cele două companii ar crea un grup cu o capitalizare de piaţă de 35 miliarde de dolari, potrivit cifrelor agenţiei Bloomberg.
În luna aprilie, directorul financiar al OMV, David Davies, declara că societatea pe care o reprezintă va lua în calcul o eventuală fuziune cu "Mol", în condiţiile în care industria petrolului şi gazelor din regiune se consolidează.
Analiştii sunt de părere că o fuziune între cele două companii nu ar fi lipsită de sens din punct de vedere strategic. Specialiştii se întreabă doar cum văd cei de la "Mol" o asemenea tranzacţie, mai ales că, în trecut, au fost rezervaţi în această privinţă.
Zsolt Hernadi, director executiv al "Mol", citat de publicaţia Der Standard, declara chiar că o eventuală fuziune între OMV şi "Mol" ar anula mai degrabă din valoarea companiei decât ar crea valoare. Reprezentantul companiei maghiare crede că o fuziune cu OMV nu ar aduce un plus de valoare acţionarilor "Mol".
Hernadi preciza că o asemenea afacere ar obliga "Mol" să renunţe la prea multe active, conform legislaţiei anti-monopol.