One United Properties a debutat la Bursa de Valori Bucureşti

G.B
Piaţa de Capital / 12 iulie 2021

One United Properties a debutat la Bursa de Valori Bucureşti

One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale premium, de birouri şi clădiri mixte de ultimă generaţie din Bucureşti şi Constanţa, s-a listat astăzi la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile companiei se tranzacţionează pe Piaţa Principală a bursei, sub simbolul bursier ONE. Listarea vine după ce compania a atras 260 milioane de lei finanţare prin derularea primei oferte publice iniţiale primare la bursă din ultimii şapte ani, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Succesul ofertei şi listarea One United Properties ne arată încă o dată potenţialul de dezvoltare atât al pieţei de capital, cât şi capacitatea bursei de a susţine companiile antreprenoriale româneşti. Astăzi, echipa One începe un nou capitol în dezvoltarea companiei, parcurs care şi până în acest moment a fost remarcabil. Ne bucură faptul că One a ales bursa şi investitorii din piaţa de capital pentru a se finanţa, încheierea ofertei aducând o infuzie de capital în companie de 260 milioane de lei. Fiecare leu al investitorilor instituţionali sau de retail este asemeni unui vot de încredere în echipa voastră, în planurile voastre, în strategia One. Respectaţi-l şi construiţi în continuare. Bine aţi venit în comunitatea companiilor listate la bursă!", a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

"Dinamica bursei din ultima perioadă, atât pe segmentul de acţiuni, cât şi pe cel de obligaţiuni, aduce nu doar finanţare companiilor care aleg să vină la bursă. Această dinamică se traduce, pe termen lung, în mai multă transparenţă pentru întreg mediul de afaceri, dar şi în mai mulţi investitori la bursă. Prin intermediul celor 13 companii care s-au listat de la începutul anului, cu o capitalizare cumulată de 911,6 milioane euro, Bursa de Valori Bucureşti şi-a lărgit semnificativ reprezentativitatea. Avem încredere că prezenţa One United Properties la bursă va deschide apetitul investitorilor pentru noi tranzacţii şi va impulsiona şi pe alţi antreprenori români să se finanţeze prin piaţa de capital", a declarat Adrian Tănase, CEO Bursei de Valori Bucureşti.

"Pornim la drum după o rundă senzaţională marcată de oferta publică iniţială, care s-a încheiat cu rezultate extraordinare pentru compania noastră şi cu confirmarea încrederii pe care partenerii investitori o au în noi. Le mulţumim încă o dată. De-a lungul anilor, am dezvoltat o relaţie dinamică şi transparentă cu investitori locali şi internaţionali, care prin votul lor de încredere au confirmat potenţialul pe care îl are compania noastră în industria imobiliară românească. Acum marcăm un nou început pentru One United Properties pe piaţa de capital, care ne onorează şi ne obligă în acelaşi timp să ducem performanţa mai departe, să livrăm rezultate, dar şi să fim un emitent lichid şi deschis în continuare către noi investitori. Bursa de Valori Bucureşti a demonstrat că reprezintă un suport de finanţare excelent pentru companiile locale. Credem în potenţialul pieţei de capital de la noi şi vrem să valorificăm contextul pe care aceasta ni-l oferă odată cu listarea companiei, pentru a accelera strategia Grupului de a investi în oportunităţi de dezvoltare premium sustenabile în zone exclusiviste ale Bucureştiului şi în alte regiuni din ţară", a spus Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

"Activăm într-o industrie în care excelenţa se obţine prin perseverenţă, rigurozitate, principii. Abordarea noastră, bazată pe o nouă viziune asupra ideii de locuire, pe concepte imobiliare emblematice, construite sustenabil şi integrând cele mai noi tehnologii din domeniu şi un design interior excepţional, cu focus pe calitate, dar şi pe componenta culturală ce se regăseşte în toate dezvoltările noastre, ne-a ajutat să creştem rapid, dar sănătos şi să fim în pas cu tendinţele internaţionale. One United Properties mai are multe de spus pe piaţa imobiliară din România şi ne dorim să creştem pentru a continua să inovăm şi să dezvoltăm conceptele sustenabile în care credem. Avem o echipă solidă de profesionişti în domeniu, capabilă să dezvolte compania în continuare, pe fondul unei pieţe cu un potenţial foarte atractiv", a adăugat Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties.

One United Properties a încheiat cu succes prima ofertă publică iniţială primară de acţiuni din şapte ani prin care compania a emis acţiuni noi destinate majorării de capital. Fondurile atrase în urma ofertei, de aproximativ 260 milioane de lei, vor susţine strategia de dezvoltare a One United Properties. La încheierea ofertei, preţul final a fost stabilit la 2 lei per acţiune, iar capitalizarea anticipată a companiei este de 2,86 miliarde de lei. Compania devine astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori Bucureşti şi intră în top 10 companii listate, după capitalizarea bursieră anticipată. Derulată în perioada 22 iunie - 2 iulie, oferta a fost suprasubscrisă în ambele tranşe, atât pe segmentul investitorilor instituţionali, cât şi al celor de retail, investitorii dovedind un interes considerabil pentru companie încă din prima zi de subscriere, când segmentul de retail cu alocare garantată a fost subscris în primele 40 de secunde. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital face parte din grupul de distribuţie. Filip & Company a asistat juridic One United Properties în legătură cu oferta publică şi listarea.

"După cum am văzut cu toţii, One United Properties a atras un interes uriaş atât din zona investitorilor instituţionali, cât şi din zona investitorilor de retail. În ceea ce-i priveşte pe aceştia din urmă, tranşa cu alocare garantată a fost subscrisă în mai puţin de 40 de secunde de la deschidere, iar tranşa cu alocare pro-rata a fost subscrisă de peste 9 ori, în condiţiile în care retailului i-a fost alocată o cotă foarte generoasă din întreaga ofertă, 37%. Sper să nu greşesc, dar este primul IPO în care investitorii de retail primesc mai mult de o treime din ofertă. Practic sunt create premisele ca ONE să devină o acţiune de tip Blue Chip. Această listare este punctul culminant al unui proces intensiv şi colaborativ pe care l-am desfăşurat alături de echipa One United Properties, atât în ceea ce priveşte redactarea prospectului, cât şi în ceea ce priveşte întâlnirile cu investitorii instituţionali. Despre road-show-uri pot spune că au fost foarte importante, iar domnii Căpitanu şi Diaconescu nu doar că i-au convins pe investitori, dar i-au transformat pe unii în investitori entuziaşti ai acestei poveşti de succes", a menţionat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

"Astăzi, noi, consultanţii, încheiem drumul care aduce One United Properties în piaţă. Dar povestea One ca emitent listat este abia la început. Este un moment excelent pentru bursă, care adaugă azi un lider sectorial dinamic şi care urmăreşte activ transformarea pieţei sale. One este, de asemenea, o companie eminamente antreprenorială, cu fondatori şi o echipă de conducere care se potrivesc de minune pieţei de capital şi care, cu siguranţă, vor continua să identifice oportunităţile oferite de aceasta, pe lângă cele oferite de piaţa imobiliară. Sunt fericit că am putut contribui la acest început, le mulţumesc pentru încredere şi abia aştept să văd cum va continua să crească One United Properties", spune Alexandru Bîrsan, Partener Filip & Company.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este adevarat ca Bilteanu e in spatele celor doi actionari importanti?

    Vom vedea cand vor construi si la IMGB?

    Incurcate sunt caile domnului. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb