OPEC pare să ignore cererea SUA privind majorarea producţiei

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 ianuarie 2008

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), care realizează peste 40% din necesarul mondial de ţiţei, ar putea respinge solicitarea preşedintelui american George W. Bush de majorare a producţiei în vederea scăderii costului energiei. OPEC se reuneşte la data de 1 februarie, iar analiştii spun că organizaţia nu-şi va modifica actuala cotă de producţie - 29,67 milioane de barili/zi. La data de 15 ianuarie, pe parcursul vizitei sale în Arabia Saudită, preşedintele Bush a cerut cartelului să-şi majoreze producţia.

Săptămâna trecută, miniştrii petrolului din Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Irak au declarat că piaţa de profil nu are nevoie de o majorare a producţiei.

Luna aceasta, preţul ţiţeiului a scăzut cu peste 5%, la circa 90 de dolari barilul, iar analiştii sunt de părere că, în condiţiile date, OPEC nu va majora producţia, ca să nu determine o scădere continuă a preţurilor, mai ales că cererea se va reduce ca urmare a încetinirii creşterii economiei globale.

Specialiştii cred că OPEC este mulţumit de o cotaţie a ţiţeiului care depăşeşte 80 de dolari barilul, astfel că nu va acţiona ca preţul să coboare sub acest prag.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb