OPINIE DESPRE LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ Puterea exemplului

Benjamin Franklin a verificat natura fulgerului înălţând cu propria-i mână un zmeu, gest care i-ar fi putut fi fatal.

Anghel Saligny a participat la inaugurarea podului de la Cernavodă nu privind de pe mal, ci dintr-o şalupă ancorată chiar sub pod, asumându-şi riscul implicat de traversarea de către un prim convoi de locomotive, justificându-se ulterior nonşalant: «Ştiam că va ţine!»

Nicolae Minovici nu a ezitat, în vederea publicării lucrării «Studiu asupra spânzurării» să verifice pe propriul său corp această procedura ...

Încheiem şirul exemplelor, practic nemărginit, amintindu-l pe Monseniorul Giuseppe Tovini care, nemulţumit de activitatea băncilor laice, a creat la Milano, în 1896 banca "Ambrosiano" 100% catolică, purtând numele unui arhiepiscop milanez din secolul al IV-lea, sfântul Ambrozie.

În chiar zilele noastre, Camera Deputaţilor a adoptat (apud Antena 3) în aplauze Legea dării în plată, prilejuindu-i deputatului Daniel Zamfir, gândindu-se la «sutele de mii de familii din România», o exclamaţie istorică: "Le dăm o şansă oamenilor să nu mai fie sclavii băncilor!"

Realitatea pare a fi o confirmare a binecunoscutului proverb conform căruia «s-au scremut munţii şi au născut un şoarece», sugerată de faptul că neexistând o statistică oficială a «dărilor efective în plată», majoritatea intervenienţilor vorbesc mai mult de intenţii decât de tranzacţii propriu-zise. Cifra de 4 000 de cazuri, aparent hazardat avansată de Eugen Rădulescu şi dezavuată de Banca Naţională a României, chiar adevărată fiind, este derizorie comparativ cu sutele de mii de situaţii vizate de iniţiatorii legii.

Nu punem la îndoială nici justeţea, nici utilitatea legii dării în plată. Ceea ce nedumereşte este risipa de energie, generată de opiniile divergente privind consecinţele legii exprimate de Asociaţia Română a Băncilor, de avocaţi, de politicieni, de Consiliul Patronatelor Bancare, de Banca Naţională, de FMI, de Banca Centrală Europeană, situaţie absolut normală în lipsa unui exemplu concret, a unui experiment convingător într-un sens sau altul.

Putea fi efectuat un astfel de experiment? Evident, da!

Parlamentul României, unanim favorabil legii, controlează în proporţie de 100% două bănci din România, Eximbank şi CEC Bank, respectiv circa 8 - 9% din piaţă bancară românească. În condiţiile acestea, care au fost impedimentele ca măcar una dintre aceste două bănci (de exmplu CEC BANK, cota de piaţă de 7.7%) să procedeze la punerea în aplicare a măsurilor preconizate şi să asigure, proporţional, «eliberarea familiilor din starea de sclavie faţă de bănci»?

Instituţia «dării în plată» nu este nouă: ea exista ca atare anterior Legii dării în plata (Codul Civil, art.1) astfel încât invitarea tuturor clienţilor cu probleme la stingerea datoriilor prin dare în plată era perfect legală.

De ce nu s-ar aplica imediat de către CEC Bank măsura transformării creditelor acordate în valută în moneda românească la cursul de la dată acordării? Ce impediment ar întâmpina acţionarul principal/ unic (Statul) să decidă implementarea voluntară a unei astfel de măsuri, neinterzisă de nici o lege?!

S-ar folosi astfel puterea exemplului, fără ca domnul deputat Daniel Zamfir sau confraţii săi să-şi asume riscuri comparabile cu acelea menţionate în cazul lui Benjamin Franklin sau Nicolae Minovici, care ar putea deveni viral, forţând celelalte bănci din România fie să se alinieze iniţiativei sugerate, fie să se confrunte cu o hemoragie de clientelă, în strictă concordanţă cu legile economiei de piaţă!

Monseniorul Giuseppe Tovini ar fi un exemplu bun de urmat!