OPINII BNR: Moneda digitală de bancă centrală (CBDC): între distopie şi realitate

În ultima perioadă se constată o intensificare a luărilor de poziţie ale unor comentatori autohtoni faţă de moneda digitală de bancă centrală, inclusiv în varianta sa de euro digital. În general, opiniile exprimate conţin multe deformări ale realităţii faptice, după cum vom încerca să arătăm în continuare.

• Ce este moneda digitală de bancă centrală?

Deşi abordările variază de la o ţară la alta şi nu există o definiţie unică, moneda digitală de bancă centrală (Central Bank Digital Currency - CBDC) poate fi definită, prin recurgere la un numitor comun, drept o nouă formă de monedă digitală de bancă centrală care se va adăuga formelor actuale de bani.

În prezent, în economiile moderne, o bancă centrală emite două forme de bani:

-bani în formă fizică - bancnote şi, adesea, monedă metalică - care sunt utilizaţi de public pentru efectuarea de plăţi de valori -mici (aşa zisa monedă fiduciară);

-bani digitali, ce apar ca solduri creditoare deţinute în conturi ale băncilor şi eventual ale altor intermediari financiari la banca centrală şi care sunt folosite pentru decontarea tranzacţiilor reciproce ale acestora (ce reprezintă operaţiuni proprii ale instituţiilor financiare sau ale clienţilor lor). Dat fiind că reflectă înregistrări contabile, această categorie de bani este cunoscută şi sub denumirea de bani scripturali[i].

La rândul lor, băncile comerciale, sub controlul băncii centrale, emit monedă sub formă de depozite ale clienţilor lor (persoane fizice şi firme) în baza cărora oferă servicii de plată. Cel mai adesea, această monedă este creată atunci când băncile acordă împrumuturi clienţilor lor ("creditele fac depozitele").

Banii emişi de băncile centrale sunt bani publici, spre deosebire de banii emişi de băncile comerciale care sunt bani privaţi. Prima categorie de bani nu are risc de credit şi de lichiditate, întrucât reprezintă o creanţă asupra băncii centrale. Cea de a doua categorie de bani, ce este o creanţă asupra băncilor, este supusă unor astfel de riscuri, aceste entităţi putând avea probleme de lichiditate sau chiar intra în faliment. Frecvenţa şi intensitatea riscurilor respective este însă redusă prin intervenţii guvernamentale, cum ar fi garantarea depozitelor, reglementarea şi supravegherea bancară, etc. Ancora de stabilitate a acestui sistem hibrid este dată de faptul că banii privaţi pot fi schimbaţi în bani publici, într-un raport de 1:1, oricând se doreşte[ii].

CBCD ca o nouă formă de bani digitali emişi de banca centrala poate fi proiectată:

-pentru plăţi de valoare mică la îndemâna publicului (retail CBCD/rCBDC), ca o versiune digitală a bancnotelor; sau

-pentru plăţi de valoare relativ ridicată (wholesale CBCD), disponibile numai pentru o gamă limitată de participanţi, selectaţi din rândul instituţiilor financiare.

În continuare, referirile vor fi făcute la rCBDC, ce va fi accesibilă publicului larg pentru plata cheltuielilor curente.

• Există o legătură între suveranitate şi CBDC?

Răspunsul la întrebare este afirmativ, dar sensul legăturii este exact invers decât este prezentat în dezbaterea privind CBDC. Scopul introducerii CBCD este de a contribui la întărirea suveranităţii (monetare) a unei ţări şi nu la slăbirea acesteia.

Un motiv care a determinat băncile centrale din numeroase ţări ale lumii să studieze problema posibilei introduceri a CBCD, ca obiectiv de politică publică, este acela de a da un răspuns la fenomenul de proliferare necontrolată a criptoactivelor (în special stablecoins), de natură a eroda utilizarea monedelor naţionale în tranzacţiile economice, cu efecte negative asupra conducerii politicii monetare şi a asigurării stabilităţii financiare în aceste jurisdicţii. Proiectele naţionale legate de CBCD au în vedere şi aspecte (geo)politice, şi anume a se evita ca persoanele fizice şi firmele dintr-o ţară să devină dependente de utilizarea unor monede digitale de bancă centrală ale altor state şi de infrastructurile de plăţi ale acestora[iii]. Mutatis mutandis, astfel de motive se aplică şi în cazul unor uniuni monetare.

• Va avea loc trecerea la CBDC în 2023?

Nu, nici gând ca transformarea monedei naţionale (leu) în euro sau CBDC să aibă loc în 2023, aşa cum se afirmă.Nu există nicio comunicare din partea autorităţilor române (Parlament, guvern, bancă centrală, minister de finanţe) că astfel de paşi s-ar putea întâmpla curând. Chiar îşi închipuie cineva că astfel de decizii cu efecte importante pe termen lung pentru România ar putea avea loc "peste noapte", fără a fi anunţate? Sau, prin absurd, că procesul s-ar putea realiza în taină, în condiţiile în care sunt necesare modificări legislative şi schimbări însemnate ale infrastructurii operaţionale a sistemelor de plăţi?

Şi atunci, de unde anul 2023? Invocarea acestui an are posibil legătură cu proiectul BCE privind euro digital (rCBDC), aflat în fază de investigare până în octombrie 2023, fază în care sunt studiate aspecte privind proiectarea şi distribuţia monedei în cauză. Aceasta nu înseamnă însă că ţările din zona euro vor dispune de un euro digital în anul 2023 şi nici că trecerea la noua CBDC este ceva sigur. La finalul fazei de investigaţie, Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) urmează să decidă dacă proiectul merită să continue. În cazul unui răspuns afirmativ, urmează a se desfăşura o nouă fază de realizare în cadrul căreia se vor dezvolta şi testa soluţii tehnice şi aranjamente de business pentru euro digital. Dacă toate merg bine, lansarea monedei euro digitale ar putea avea loc undeva la orizontul anilor 2025-2026[iv].

• Va duce CBDC la dispariţia băncilor?

Pentru criticii CBDC este clar precum cristalul că în condiţiile introducerii acestor monede nu vor mai exista bănci, întrucât pur şi simplu persoanele vor fi evidenţiate într-o bază de date a băncii centrale.

Afirmaţiile ferme legate de dispariţia băncilor sunt foarte discutabile!

În ceea ce ar reprezenta o îndepărtare radicală de la sistemul actual de plăţi, autorităţile din diferite ţări ar putea avea în vedere să construiască o arhitectură CBDC în care toate conturile de retail ar fi operate de banca centrală[v]. Să nu uităm însă spusele faimosului jucător de baseball american Yogi Berra: "În teorie nu este nicio diferenţă între teorie şi practică. În practică, este!".

Plecând de la citat, să subliniem că arhitectura de tip "direct CBDC" mai sus amintită are foarte multe dezavantaje, mergând de la necesitatea unei infrastructuri tehnice substanţiale pentru banca centrală şi probleme legate de confidenţialitatea sau securitatea datelor (pe care băncile centrale doresc a le evita), până la marginalizarea implicării sectorului privat. Prin urmare, în practică[vi], pe baza unui larg consens, băncile centrale sunt interesate de arhitecturi "CBCD hibride" (pe două nivele), care presupun păstrarea rolului curent al băncilor ca intermediari financiari.

• Euro digital se bazează pe menţinerea băncilor alături de alţi furnizori de servicii de plăţi (PPS)

Băncile vor continua să joace un rol important în contextul apariţiei euro digital după cum arată următoarele fragmente dintr-o recentă declaraţie a dlui Fabio Panetta, membru al Consiliului Executival BCE[vii]:

"Aceşti intermediari vor deschide conturi şi portofele (n.n. "wallets"). Ei vor conduce verificările privind cunoaşterea clientelei şi împotriva spălării banilor. Şi ei vor asigura dispozitivele sau tehnologia necesară pentru a plăti în magazinele fizice, on-line sau de la persoană la persoană. De asemenea, intermediarii vor avea un rol în finanţarea şi reducerea deţinerilor utilizatorilor în euro digital. Utilizatorii vor putea să-şi finanţeze conturile sau portofelele lor de euro digital cu numerar sau ei vor putea converti banii băncilor comerciale - adică depozitele bancare - în euro digital. În final, intermediarii vor fi responsabili cu sarcini de gestiune a tranzacţiilor, într-o manieră similară cu cea a plăţilor actuale. Asta înseamnă că vor fi responsabil, atât pentru iniţierea tranzacţiilor în euro digital, cât şi pentru autentificarea clienţilor şi validarea tranzacţiilor".

Deci, băncile nu vor dispărea în modelul de CBDC ce se întrevede pentru ţările zonei euro, după cum nu vor dispărea nici numerarul (cash) şi nici banii din depozitele bancare.

• Despre "oxidarea banilor"...

Invocându-se aşa-zise declaraţii ale BCE şi ale Băncii Angliei, în cadrul dezbaterii există un filon narativ potrivit căruia, nici mai mult nici mai puţin, CBDC au o valabilitate de 45 de zile (60 de zile) şi dacă banii aceştia nu au fost cheltuiţi în acest interval de timp ei nu mai există.

Conceptul de pierdere treptată a valorii semnelor monetare/voucherelor, cunoscut sub denumirea de "oxidare", a fost propus cu aproximativ un secol în urmă de Silvio Gesell. El a ocupat însă un rol marginal în teoria şi practica monetară, fiind utilizat sporadic în legătură cu "monedele locale"[viii]. O revitalizare a conceptului ar putea avea loc prin crearea de monedă programabilă, ce ar presupune restricţii în ceea ce priveşte utilizarea sa în timp/spaţiu geografic sau ar limita folosirea sa la un set de produse.

Nu există un model universal de CBDC, caracteristicile acesteia fiind în funcţie de obiectivele de politică publică urmărite. Euro digital este văzut ca o variantă digitală a bancnotelor euro, iar succesul acestui proiect depinde de gradul de acceptare a sa de către public. Având în vedere criteriile enunţate, nu are logică ca euro digital să aibă valabilitate temporară, când o astfel de monedă apare ca o obligaţie a băncii centrale faţă de clienţii săi şi reprezintă - cum am arătat anterior - ancora de stabilitate a întregului sistem monetar hibrid format din bani privaţi şi bani publici. Valabilitatea temporară ar însemna că euro digital nu va îndeplini cel puţin una din funcţiile banilor, şi anume cea de mijloc de păstrare a valorii[ix]. Ar apărea şi o serie de complicaţii de natură juridică. În aceste condiţii, este evident că proiectul ar eşua şi, totodată, ar fi afectată grav încrederea agenţilor economici în sistemul monetar, cu consecinţe negative pentru economie.

În concluzie, BCE şi legiuitorii europeni nu urmăresc crearea unei monede programabile. Dacă criticii CBCD au, în continuare, o opinie contrară, atunci ei ar trebui să şi-o susţină, în primul rând, prin indicarea exactă a surselor pe baza cărora ei au făcut trimiterile la BCE legate de termenul de valabilitate a CBDC de 45 de zile.

• ....şi pierderea proprietăţii

Introducerea euro digital nu urmăreşte înlocuirea numerarului ("cash'), noua rCBDC urmând a fi doar un element complementar acestuia. Analizând printr-o astfel de prismă, anxietăţile legate de pierderea proprietăţii ca urmare a unei posibile "luări a banilor cash" apar ca fiind neîntemeiate.

Să mai precizăm că euro digital este proiectat a fi o rCBDC, deci o monedă pentru plăţi curente de mică valoare, şi nu o monedă pentru investiţii. Dacă nu ar fi aşa, pe considerente de siguranţă, s-ar putea înregistra o translatare importantă a banilor publicului din depozitele bancare de la bănci în conturile de euro digital. Ori reducerea depozitelor băncilor ar afecta procesul lor de creditare a economiei cu efecte adverse asupra acesteia. Din acest motiv, va exista o limită a deţinerilor ce vor fi permise în euro digital (posibil 3.000-4.000 de euro), suma în plus urmând a fi transferată într-un cont de depozit la bănci. Rezultă că numai o parte relativ redusă din avuţia unei persoane va exista sub formă de euro digital.

• Banca centrală şi cumpărăturile publicului

În dezbaterea privind CBDC apare frecvent naraţiunea că, odată cu introducerea unor astfel de monede, nimeni nu va face decât cumpărăturile pe care i le va permite, discreţionar, banca centrală. Astfel de declaraţii ne trimit din nou la conceptul de monedă programabilă. Ori am lămurit deja că BCE nu are în vedere un astfel de obiectiv în ceea ce priveşte euro digital.

Să mai adăugăm că băncile centrale nu sunt interesate de informaţiile despre tranzacţiile clienţilor băncilor, neavând vreun interes comercial în această privinţă şi nici nu doresc să ţină evidenţe cu toate datele de retail datorită încărcării operaţionale şi problemelor ce pot apărea pe linia asigurării dreptului la viaţă privată şi a securităţii datelor. Mai mult, în cazul unei arhitecturi pe două nivele în care banca centrală va opera doar cu solduri "wholesale" ale băncilor din evidenţele sale (reprezentând soldurile agregate ale clienţilor de retail ai băncilor), această instituţie nici nu va avea acces direct la informaţii despre tranzacţiile clienţilor de retail.

• Dreptul la viaţă privată

După cum am văzut deja mai sus, un aspect care generează cele mai multe şi vii discuţii privind CBDC este cel privind ameninţarea pe care aceste noi monede digitale ar putea-o constitui la adresa vieţii private a utilizatorilor lor.

Dreptul la protecţia vieţii private şi la protecţia datelor de interes personal sunt drepturi fundamentale înscrise la art. 7 şi 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În plus, instituţiile europene au elaborat instrumente juridice pentru respectarea drepturilor mai sus amintite (vezi regulamentul GDPR).

De asemenea, cetăţenii europeni acordă o importanţă deosebita aspectelor respective, 43% din persoanele ce au răspuns la o consultare publică a BCE din 2020 indicând dreptul la viaţă privată drept cel mai important aspect al euro digital. Obţinerea încrederii publicului că acest drept va fi respectat va fi, prin urmare, un element cheie în succesul proiectului promovat de BCE şi legiuitorii europeni.

După cum se precizează în recentul raport al BCE privind progresele realizate în faza de investigare a euro digital, entitatea respectivă analizează diferite opţiuni pentru realizarea unui echilibru între asigurarea unui grad înalt de protecţie a vieţii private şi alte obiective de politică publică. Opţiunile sunt discutate cu Comisia Europeană şi legiuitorii europeni, dat fiind că aspectele în discuţie au conotaţii politice şi sociale, şi că aceştia din urma vor fi chemaţi, în ultimă instanţă, să ia deciziile finale.

Anonimitatea deplină nu este considerată o "opţiune viabilă, întrucât ea ar face dificilă prevenirea utilizării euro digital în scopuri ilicite", cum ar fi de ex. spălarea banilor şi finanţarea terorismului. Totuşi, grade diferite de trasabilitate a utilizatorilor şi tranzacţiilor sunt analizate, în funcţie de utilizatori şi soluţiile adoptate.

În scenariul de bază, euro digital va asigura un nivel de protecţie a vieţii private egal cu cel al soluţiilor actuale oferite de intermediarii financiari (de regulă bănci) în legătură cu banii lor digitali. Utilizatorii se vor identifica atunci când vor începe tranzacţiile cu euro digital. Datele personale şi cele privind tranzacţiile vor fi accesibile numai intermediarilor financiari pentru a respecta cerinţele legale impuse acestora. Datele ce vor fi vizibile pentru băncile centrale din zona euro se vor limita numai la strictul necesar acestora pentru a-şi îndeplini sarcinile şi la ceea ce e cerut prin reglementări.

BCE explorează şi două opţiuni adiţionale. Prima opţiune ar permite un grad mai mare de protecţie a vieţii private pentru tranzacţii de valoare redusă ("protecţie selectivă"). Cea de a doua opţiune are în vedere tranzacţiile off-line, caz în care se propune ca soldurile şi valoarea tranzacţiilor de valoare mică să nu fie cunoscute de intermediarul financiar sau banca centrală.

• Concluzii

Aspectele analizate mai sus arată că numeroase opinii exprimate în cadrul recentei dezbateri privind CBCD sunt, cel puţin, lipsite de adâncime analitică. Caracteristicile unei CBDC sunt în funcţie de obiectivele urmărite şi de tipul de arhitectură ales, care variază de la ţară la ţară. Aceasta înseamnă că nu există un model de CBDC universal valabil, aşa cum un costum de o anumită mărime nu se potriveşte oricui. Prin urmare, este total incorect a discuta despre un model specific de CBDC (euro digital) cu prezentarea unor atribute şi riscuri pe care acesta nu le are. Mai mult, o astfel de abordare, ce pare a se adresa emoţiilor şi nu raţionalului, nu este decât de natură a spori confuzia publicului ţintă în legătură cu un subiect foarte tehnic şi de a genera spaime neîntemeiate acestuia.