OPINII Cum înţelege BNR educaţia financiară

Pe site-ul BNR, chiar pe pagina de deschidere, sunt găzduite patru filmuleţe de educaţie financiară pentru copii - Educaţie financiară cu Ana şi Radu. Se vorbeşte despre apariţia banilor, funcţiile lor, rolul BNR, inflaţie, cerere şi ofertă, venituri şi cheltuieli în bugetul familiei şi avantajele unor investiţii inteligente (despre cum trebuie să renunţi la anumite lucruri pentru a le avea pe celelalte).

Dacă e să ne raportăm la episodul 3, cel despre venituri şi cheltuieli, e vorba despre copii care au bursă, primesc bani de buzunar săptămânal din partea părinţilor, deci pot ieşi din casă pentru cumpărături, astfel încât s-ar încadra în segmentul de vârstă 12-14 ani. Ce consideră BNR că ar trebui să ştie acest public ţintă pentru educaţia financiară despre bani?

În episodul 1, cel despre rolul BNR, bunicul le povesteşte copiilor cum Banca Centrală tipăreşte bani, dar care nu pot fi scoşi de la bancomatele BNR, ci de la cele ale băncilor comerciale care sunt ghidate de BNR, ce se asigură că acestea respectă regulile.

Copil 1: -Deci, Banca Naţională tipăreşte banii care sunt folosiţi de băncile comerciale.

Copil 2: -Dar, de ce nu tipăreşte foarte mulţi, să fie pentru toată lumea?

Bunic/BNR: -Nu aşa merg lucrurile. Banii nu pot exista fără acoperire. Şi, dacă se tipăresc foarte mulţi, valoarea lor va scădea. Când toată lumea are bani mulţi cresc preţurile şi nu se mai poate cumpăra prea mult cu acei bani. Asta este inflaţia.

Urmează apoi consideraţii despre politica monetară, cum ia legătura BNR cu alte bănci centrale pentru a controla preţurile în ţară deoarece aici vin şi produse importate de afară care au preţurile lor etc.

Copiii află, deci, că unica sursă de bani din economie este Banca Centrală, care îi pasează mai departe băncilor comerciale, pe care le supravegheză şi controlează cu înţelepciune, ca un bunic.

Nu erau oare copiii suficienţi de mari pentru a afla că băncile comerciale pot genera la rândul lor bani din operaţiunile de creditare? Că banii care vin din credite nu au depozite în spate decât în mică măsură, în momentul acordării, dar se transformă instantaneu în depozite când sunt viraţi în contul celui care obţine împrumutul? Mă rog, partea a doua poate e cam complicată, dar de ce le tot ascundem copiilor că băncile pot genera la rândul lor bani din operaţiunile de creditare? E şi amuzant de observat cum se taie brusc dialogul în episodul 2, când vine vorba despre numărul banilor din circulaţie.

Copil 1: -Eu credeam că există doar atâţia bani cât sunt tipăriţi. Şi de unde ştim câţi bani există?

Bunic: -Tu ce crezi că sunt banii?

Copil 2: - Cu bani cumpăram lucruri.

Bunic: -Poate ai putea cumpăra lucruri şi altfel, la schimb cu alte lucruri. Aşa se proceda înainte. Se numea troc (secunda 50, episodul 2).

După cum vedeţi, întrebarea "de unde ştim câţi bani există?" a rămas elegant în suspensie, dialogul fiind deviat spre troc versus bani, ca mijloc de schimb. O fi dispărut la "montaj" sau n-o fi existat de la bun început?

Faptul că oameni maturi nu ştiu nici azi că băncile pot fabrica bani din operaţiunile de creditare fără să aştepte ca fondurile să le fie avansate de BNR sau ca deponenţii/actionarii să le furnizeze intregral resursele cred că este o constantă mai peste tot în lume. Iar numărul lor nu e deloc mic, mă tem că poate fi chiar majoritar prin diferite părţi ale lumii occidentale. N-am văzut vreun astfel de sondaj în România, dar nu m-ar mira să constat că stăm foarte bine şi aici.

Cu ce ar schimba asta lucrurile, am avea bule ale creditului mai mici şi cicluri ale economiei mai blânde? Eu zic că da. Când majoritatea populaţiei află că băncile sunt, practic, fabrici de bani care îşi pot multiplica resursele direct proporţional cu rezervele minime obligatorii (iar când sar peste cal lucrurile se rezolvă reducând rezervele minime obligatorii, ca în România, în 2010, când a trebuit să luăm un credit de la FMI pentru ca BNR să poată elibera din rezervele băncilor aflate în dificultate), poate că ne-am gândi de câteva ori înainte să ne îndatorăm pe termen lung. Una e să iei bani cu împrumut de la unul care îţi dă din buzunar, din banii lui munciţi şi alta de la cineva care îţi generează repede din calculator mare parte din suma de care ai nevoie şi care primeşte dobânzi pentru eforturile sale. Dar, câtă vreme confuzia e întreţinută chiar din partea BNR, la ce să ne aşteptam din partea programelor de educaţie financiară susţinute de către băncile comerciale? Cum să le mai pretindem să nu le transforme în canale de marketing, dacă nici BNR nu vrea să explice esenţa fenomenului?